Carmen Dan a preluat comanda de la Nucu Marin, secretar de stat MAI.
Din acel moment, ordinele au fost date prin intermediul lui Mihai Valeriu, subsecretar de stat, arată sursa citată.
Raportul prezintă detaliat misiunile, unitățile efective deplasate în zona Pieței Victoria și desfășurarea evenimentelor pe ore și minute.
Potrivit unor surse din DIICOT, Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea si liderii huliganilor. De notat că această informație nu face parte din raportul desecretizat joi.
Hotnews:
El a precizat că DIICOT a luat act de declasificarea raportului, care poate fi folosit acum în cercetarea penală și care va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor.
Ministrul de Interne a spus, într-o conferință de presă, că toate instituțiile cărora le-a cerut avizul pentru declasificarea raportului și-au dat acordul, inclusiv Jandarmeria fiind de acord.
Potrivit acestuia, raportul va putea fi făcut public abia la finalizarea anchetei penale.
Peste 450 de răniți la Mitingul Diasporei
Legat de șefii Jandarmeriei la momentul 10 august și care sunt încă în diverse funcții, ministrul de Interne a spus că urmează să vadă concluziile comisiei care i-a anchetat pe linie administrativă, iar săptămâna viitoare va anunța exact ce se întâmplă cu anchetele disciplinare.
452 de persoane au fost rănite vineri noapte la Mitingul Diasporei din Piața Victoriei. 68 au ajuns la spitale dintre care 9 jandarmi și 2 copii, după cum arată bilanțul protestelor violente din Piața Victoriei.
Peste 100.000 de persoane au fost în seara zilei de 10 august în Piața Victoriei din București la ceea ce fusese anunțat drept Mitingul Diasporei.
Într-o intervenție fără precedent pentru protestele din România ultimilor ani, jandarmii au folosit intens gaze lacrimogene ca aerosol, dar și în grenade aruncate spre mulțimea de oameni din fața Guvernului, cât și de pe bulevardele adiacente.
Ordinul de intervenție în forță, de la Prefectura București
Într-o primă reacție oficială a Jandarmeriei, după Mitingul Diasporei din 10 august, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Romane, Marius Militaru a explicat că ”nu s-au folosit gaze lacrimogene în exces. Când violențele s-au întețit, s-au dat cele 3 atenționări legale pentru ca cetățenii să elibereze zona. Abia apoi s-a intervenit și cu tunurile de apă, spune Jandarmeria”.
La ora 23:11 jandarmeria a primit ordinul de intervenție de la prefectul Bucureștiului, aflat în subordinea Guvernului României.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro