Potrivit informațiilor Libertatea, un singur vot a fost împotriva lui Marcel Boloş, cel al lui Gheorghe Falcă. Acesta s-a declarat nemulțumit în şedința BPN că Banatul nu are ministru, spun sursele ziarului. Florin Cîțu a confirmat că a fost un singur vot contra lui Boloş, fără să detalieze.

Conform procedurilor, propunerea îi va fi transmisă premierului Nicolae Ciucă, apoi președintele Klaus Iohannis va semna decretul de numire a lui Marcel Boloș la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar Boloș va depune jurământul, în aceeași zi, la Palatul Cotroceni, cel mai probabil vineri, 28 ianuarie.

Postul de ministru era vacant după ce Florin Roman a demisionat din funcție pe 15 decembrie 2021, la numai trei săptămâni de la învestire, în urma dezvăluirilor Libertatea privind, printre altele, plagiatul tezei de masterat.

Interimatul a fost asigurat de ministrul energiei, Virgil Popescu, iar perioada de interimat expiră după 45 de zile, adică vineri, 28 ianuarie.

Boloş acceptase, cu două condiții

Pe 25 ianuarie, Marcel Boloș a declarat pentru Libertatea că a acceptat propunerea făcută de Nicolae Ciucă, la insistențele premierului, și a precizat că „dacă nu o să am rezultate, mă retrag”.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

„Nu umblu după această funcție, să fie foarte limpede. Aș vrea să se întâmple ceva bun pentru viitorul României. Libertatea a ridicat standardele de ocupare a acestei funcții, este o cruce foarte grea pentru oricare dintre miniștri”, a spus Boloș pentru Libertatea.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării aparține PNL după negocierile privind formarea guvernului de coaliție între PSD-PNL-UDMR.

Potrivit informațiilor Libertatea, pentru funcția de ministru al digitalizării, Florin Cîțu a preferat-o pe Monica Anisie, fosta șefă de la Educație.

Cine este Marcel Boloș, propunerea PNL la Digitalizare

În vârstă de 53 de ani, Boloș este născut la Oradea și este de profesie economist. A terminat Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea, și, în paralel, Facultatea de Electrotehnică și Informatică. A urmat un masterat, iar apoi a obținut două titluri de doctor: unul în Contabilitate, la Universitatea de Vest Timișoara, și unul în Management, la UBB Cluj.

Marcel Boloș este profesor la Universitatea Oradea, a fost de-a lungul timpului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, dar și la Ministerul Transporturilor, și apoi ministru al fondurilor europene (4 noiembrie 2019-23 decembrie 2020) în cadrul guvernului condus de Ludovic Orban.

Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”
Recomandări
Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”

Numele acestuia a mai fost vehiculat în toamna anului trecut pentru Ministerul Transporturilor. Boloș este unul dintre consilierii onorifici ai premierului Nicolae Ciucă.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI