UPDATE ora 17.10: Liberalii au decis în ședința Biroului Executiv online, cu unanimitate de voturi, ca premierul Nicolae Ciucă să beneficieze de o derogare de la statut. Astfel, deși s-a înscris în PNL în octombrie 2020, actualul șef al Guvernului va putea candida la președinția partidului.

Tot în cadrul ședinței Biroului Executiv, Nicolae Ciucă și-a anunțat colegii că va candida pentru funcția de președinte al PNL, au declarat surse din partid pentru Libertatea.

Depunerea oficială a candidaturii este așteptată până mâine, 6 aprilie, la ora 18.00.

Liberalii au convocat marți, 5 aprilie, la ora 17.00, o ședință de Birou Executiv online în cadrul căreia se va discuta acordarea unei derogări de la statutul PNL astfel încât premierul Nicolae Ciucă să poată candida la președinția Partidului Național Liberal.

Pentru ca Nicolae Ciucă să candideze la șefia PNL este necesară o derogare. Statutul PNL prevede că orice liberal poate candida pentru funcția de președinte dacă are o vechime în partid de cel puţin 5 ani. Premierul nu îndeplinește acest criteriu, pentru că s-a înscris în Partidul Național Liberal în octombrie 2020.

De o derogare similară au mai beneficiat și Florin Cîțu, în 2021, dar și Klaus Iohannis, care a devenit liderul PNL în 2014, pentru câteva luni, înainte să ajungă președinte al României în toamna aceluiași an.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou preşedinte, după demisia lui Florin Cîțu, va avea loc pe 10 aprilie, iar candidaturile pot fi depuse până pe 6 aprilie, la ora 18.00. Premierul Nicolae Ciucă, singurul nume vehiculat pentru șefia PNL, a susținut ieri, 4 aprilie, că încă nu a luat decizia de a candida.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI