La discuțiile care vor avea loc la Ministerul Educației nu se vor face noi propuneri pentru profesori față de cele convenite săptămâna trecută. Dialogul se va concentra pe continuarea negocierilor referitoare la Contractul Colectiv de Muncă, au precizat sursele citate.
Dialogul va avea loc în contextul în care aproximativ 60% dintre profesori se află încă în grevă, iar desfășurarea examenelor naționale este în pericol.
Sindicaliștii au refuzat discuția cu Budăi
De asemenea, reprezentanții sindicatelor din Educație au fost chemați astăzi, 6 iunie, la noi negocieri cu ministrul Marius Budăi, dar nu au venit.
„Erau așteptați la ora 16.00, pentru a discuta despre legea salarizării, însă au refuzat să vină. Nu știm încă dacă discuțiile vor fi reprogramate”, au spus surse din Ministerul Muncii pentru Libertatea.
Mai puțin de o săptămână până la Bacalaureat
Greva generală din Învățământ a intrat de marți, 6 iunie, după minivacanța de 1 iunie – Rusalii, în a treia săptămână. Conform calendarului inițial, Bacalaureatul ar trebui să înceapă pe 12 iunie, iar Evaluarea Națională, pe 19 iunie, însă, așa cum anunța Ligia Deca zilele trecute, e posibil ca acestea să fie amânate.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a declarat pentru Libertatea că întreruperea grevei pentru a permite desfășurarea examenelor naționale nu a fost luată în discuție de profesori.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis în weekendul recent încheiat că greva profesorilor continuă până când guvernanții vor introduce în textul de OUG faptul că salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu pe economie, adică 4.000 de lei net.
Care sunt solicitările profesorilor
La negocierile purtate pe 25 mai cu reprezentanții Guvernului, sindicaliștii au cerut:
- majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
- emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, care este 6.789 de lei, adică 4.000 de lei net.
Pe 1 iunie, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a dat o Ordonanță de Urgență prin care salariul personalului didactic va crește cu 1.000 de lei brut, lunar, iar al personalului nedidactic, cu 400 de lei brut, lunar.
Sindicaliștii au acuzat însă că în OUG adoptată nu apare principala lor revendicare, mai precis garantarea că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie.
Pe 2 iunie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis într-un comunicat că această garantare s-a făcut în nota de fundamentare. Însă aceasta nu are putere de lege, au precizat sindicaliștii, care au anunțat că greva din Educație, începută pe 22 mai, continuă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!