UPDATE, ora 14.45: Într-un comunicat de presă, ANPC a refuzat să facă vreun comentariu, precizând doar că activitatea „se desfășoară sub semnul respectării prevederilor legale”.
„În acest context, întregul personal al ANPC este la dispoziția DNA și oricăror alte instituții ale statului, oferind tot sprijinul în demersurile acestora de apărare a legalității și stabilire deplină a adevărului”, a transmis ANPC, fără să ofere detalii privind persoanele vizate.
Știrea inițială: În comunicatul oficial al DNA, se precizează că procurorii Direcției Naționale Anticorupție cercetează o cauză penală în care au „suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici”.
„În cursul zilei de 19 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la o instituție publică situată în municipiul București”, se mai arată în comunicatul DNA.
Conform informațiilor ziarului, perchezițiile au vizat sediul ANPC din Capitală.
„Nu este vorba despre președintele ANPC, Horia Constantinescu. Au fost vizate persoane din palierul doi, adică directori, șefi de servicii”, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!