Premierul și preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat pe 9 decembrie că Bucureştiul este un oraş blocat, fără perspective, iar managementul lui Nicușor Dan, pe care nu l-a numit, este unul cu probleme „şi cu o foarte complicată constelaţie de conflicte politice”. Liderul liberalilor a cerut atunci filialei PNL Bucureşti, conduse de Ciprian Ciucu, ca până la finalul lunii ianuarie 2023 să vină cu un plan de 10 puncte pentru Nicușor Dan, cu termene clare de implementare.

În acest context, premierul va primi luna viitoare planul cerut, iar printre punctele pe care Nicușor Dan va trebui să le rezolve se numără reformele privind restructurările din PMB, un plan de investiții foarte clar eșalonat pe situația termoficării și, totodată, edilul va trebui să explice de ce a fost nevoie de 2 ani să deblocheze Planul Urbanistic General, blocat de Nicușor Dan încă de când a venit în funcție în 2020, au susținut surse politice pentru Libertatea.

„Nicușor Dan va avea la dispoziție 6 luni să arate progresele făcute, apoi luăm o decizie”, au declarat sursele citate pentru Libertatea, care au precizat, totodată, că deocamdată nu este indicat să i se retragă sprijinul primarului Capitalei, pentru că „blochezi și mai mult orașul”, în plină iarnă. „Pare neserios să lași un primar după nici 2 ani fără sprijin politic. Care e logica retragerii sprijinului?”, au mai precizat sursele.

Liderii PNL au vrut să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan încă din toamnă

Libertatea a dezvăluit, încă din 14 septembrie, citând surse din interiorul partidului condus de Nicolae Ciucă, că liderii PNL vor să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan și că actualul edil al Capitalei nu se mai bucură de susținere în partid. Argumentele liberalilor au fost legate de problemele cu care se confruntă Bucureștiul sub mandatul actualului edil.

Pe 15 noiembrie, întrebat dacă îi retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan, Nicolae Ciucă a evitat un răspuns clar și a plecat din fața jurnaliștilor.

Concret, dacă PNL îi va retrage sprijinul politic, acest lucru înseamnă că Nicușor Dan va avea greutăți în următorii doi ani în a obține majoritatea necesară pentru ca proiectele sale să fie aprobate în Consiliul General. Totodată, șansele ca Nicușor Dan să candideze și să câștige un nou mandat vor scădea.

Urmărește-ne pe Google News