UPDATE 10 noiembrie, ora 15.30: Dănuț Pop, președintele PER, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce Tribunalul București a respins cererea de arestare preventivă.

UPDATE 9 noiembrie, ora 17.27: Deputatul PSD, Radu Cristescu, a confirmat pentru Libertatea că Dănuț Pop i-a recomandat să angajeze o „fată de la PER” la cabinetul său.

„La o masă, de față cu mai multe persoane, am întrebat dacă nu are o cunoștință isteață să o angajez la Parlament, că am nevoie. Și (n.red. Dănuț Pop) a zis că există o fată la el la partid, pe care o recomandă cu plăcere. Fata era isteață. Numai că fetei nu i-a plăcut. Și-a dat demisia după o lună și un pic. Nu s-a integrat, nu i-a plăcut. Era în februarie”, a afirmat Radu Cristescu pentru Libertatea.

UPDATE ora 16.15: Dănuţ Pop ar fi primit banii de la o persoană în schimbul promisiunii că îl va determina pe deputatul PSD, Radu Cristescu, să angajeze o femeie în funcția de consilier la cabinetul său parlamentar, au declarat surse politice pentru Libertatea.

UPDATE ora 15.40: DNA a transmis oficial, într-un comunicat de presă, că „inculpatul, președinte al unui partid politic”, a pretins şi a primit, prin intermediar, aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe, fără a îi menționa numele lui Dănuț Pop.

„În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv”, arată DNA.

Dănuț Pop va fi prezentat Tribunalului București, pe 10 octombrie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Știrea inițială: Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, este audiat la DNA într-un dosar de corupție. Surse judiciare au declarat, pentru Libertatea, că ar fi primit bani ca să-i aranjeze unei persoane angajarea pe un post de consilier al unui parlamentar PSD.

Dănuț Pop a ajuns în această dimineață la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele PER este audiat într-un dosar de trafic de influență.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul Libertatea că Pop ar fi primit suma de 10.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra unui parlamentar din Partidul Social Democrat, astfel încât cel din urmă să angajeze pe cineva pe post de consilier.

Dănuț Pop a fost ales lider al PER în 2008.

 
 

Urmărește-ne pe Google News