Plafonarea prețului la alimentele de bază este luată în calcul, pentru o perioadă de 6 luni, dar numai dacă va fi reglementat prețul energiei, care este cauza creșterii prețurilor la alimente, susține PSD.

Totodată, o plafonare a prețurilor la alimentele de bază poate fi făcută numai după discuții clare cu producătorii și cu retailerii, pentru a fi identificat mecanismul optim prin care s-ar putea aplica o astfel de măsură, dacă aceasta va mai fi necesară.

„Nici un om nu va fi raționalizat, nu există motive de temere. Ar fi vorba despre o limită maximă per tranzacție, ca să nu apară specula”, au declarat surse din PSD pentru Libertatea.

O nouă ședință a coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR va avea loc săptămâna viitoare.

Florin Cîţu: Dacă plafonezi preţurile la alimente, există riscul să vedem cozi

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi, 1 februarie, după ședința Biroului Executiv al partidului, că din punctul lui de vedere „există riscul de a avea o penurie şi să vedem cozi”.

„Vreau să văd propunerea PSD cum este fundamentată. O să vină în coaliţie şi acolo vom lua o decizie. Până acum nu am văzut această propunere, dar exprim un punct de vedere al unui liberal şi al unui economist: atunci când plafonezi preţurile, există riscul de a avea o penurie şi să vedem cozi”, a afirmat Florin Cîţu, aflat la Parlament, după ședința PNL.

Lidl Ungaria a raționalizat vânzarea alimentelor de bază după plafonarea prețurilor

În Ungaria, consecința plafonării prețului la alimentele de bază a fost că lanțul de magazine Lidl raţionalizează din această lună vânzarea alimentelor. Concret, raționalizarea înseamnă că o persoană va putea cumpăra o cantitate limitată dintr-un produs de strictă necesitate.

Guvernul de la Budapesta a anunţat încă din 12 ianuarie că va reglementa preţurile în cazul a şase produse de bază: zahăr, făină de grâu, ulei de floarea-soarelui, pulpă de porc, piept de pui şi lapte de vacă cu 2,8% grăsime.

Astfel, cantitatea maximă care poate fi achiziționată de un singur om în magazinele Lidl Ungaria este de: zahăr – 10 kg, făină – 10 kg, lapte UHT – 12 litri, ulei de floarea-soarelui – 10 litri, a notat Hotnews.

Serbia este o altă țară care a plafonat prețurile la pâine, zahăr și ulei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News