În ediția difuzată pe 1 septembrie 2022 a emisiunii „Fotbal All Inclusive“, de la Prima Sport, jurnalistul Radu Banciu a spus: „99% dintre femeile pe care le-am cunoscut asta își doreau: să le mai și plesnești din când în când”.

„Nu se duce nici una la televizor să spună: eu de abia aștept să vină bărbatul acasă să îmi dea două-trei dosuri de palmă de să mă lase lată. Sau sa îmi dea în fiecare seară numai la ficat. Nu spun asta, dar sunt atât de proaste cele mai multe dintre ele că asta își doresc”, a adăugat el.

Jurnalistul a afirmat apoi, într-o reacție pentru Libertatea, că totul a fost „o fabuloasă satiră”.

După aceste declarații, pe adresa CNCD au ajuns trei plângeri care s-au conexat, una fiind din partea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), aflată în subordinea Guvernului.

Potrivit sesizării trimise pe 5 septembrie la CNCD și intrată în posesia Libertatea, instituția guvernamentală a considerat că în declarațiile lui Radu Banciu „se regăsesc o multitudine de manifestări din spectrul sexismului” și oferă și exemple, cu citate din emisiunea TV:

  • insulta („Sunt atât de proaste cele mai multe dintre ele încât asta își doresc în realitate”)
  • deprecierea femeilor („Femeia nu știe unde îi sunt lipsurile”)
  • manifestări care încurajează violența împotriva femeilor („99% din femeile pe care le-am cunoscut își doreau să le mai și plesnești din când în când”)
  • clișee sexiste care validează masculinitatea toxică („Atât timp cât te dai cocoș, femeia e în jurul tău”).

Pe 20 octombrie, Radu Banciu a fost chemat la CNCD și a susținut în fața membrilor comisiei că afirmațiile din 1 septembrie au fost o „răbufnire sufletească” și le consideră „foarte adevărate”. „Este pueril să spui că ți-e greu să pleci de lângă bărbatul care te bate”, le-a spus Banciu membrilor CNCD.

Surse din cadrul Consiliului au menționat pentru Libertatea încă din septembrie 2022 că, dacă Radu Banciu va fi găsit vinovat, amenda ar putea fi „cel puțin comparabilă cu cea primită de George Buhnici”. Influencerul a fost amendat cu 20.000 de lei.

Banciu a mai primit deja o amendă de 10.000 de lei de la Consiliul Național al Audiovizualului pentru afirmațiile sale defăimătoare la adresa femeilor.

Urmărește-ne pe Google News