UPDATE | luni, 22 august | Răzvan Nicolescu a declarat pentru Libertatea că nu va accepta să preia conducerea ANRE.
„Am în momentul de față o poziție foarte importantă la nivelul Uniunii Europene, pe care mi-am dorit-o, pentru care am candidat și pe care am obținut-o. Sunt dedicat sută la sută și mai am un mandat de încă trei ani”, a spus fostul ministru al energiei pentru Libertatea.
Răzvan Nicolescu este în prezent membru în conducerea Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie (EIT), organism al UE care gestionează politica europeană în domeniul inovării.
Decizia ca actualul director al Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei să fie schimbat vine în contextul în care, la ultima ședință de coaliție, de marți, 16 august, Dumitru Chiriță nu a putut oferi răspunsuri la întrebările privind supravegherea și controlul pieței de energie electrică și gaze naturale. „A iritat toată conducerea coaliției cu lipsa răspunsurilor”, au explicat surse politice pentru Libertatea.
După ce prețul energiei a ajuns la un record de 554 de euro pe MWh, joi, 18 august, a avut loc ședința comitetului interministerial pentru energie. Premierul Nicolae Ciucă a cerut ANRE o analiză a evoluției în domeniul energetic, de la începutul acestui an și până acum, dar și o analiză a efectelor plafonării prețurilor la consumatorii casnici. Totodată, și ministerul de resort, condus de Virgil Popescu, trebuie să prezinte luni situația concretă a proiectelor de investiții din energie.
Răzvan Nicolescu, 44 de ani, a fost reprezentant al României la UE pe probleme de energie în perioada 2006-2008, ministru al energiei între martie 2014-decembrie 2014 în timpul guvernării Victor Ponta, dar și preşedinte și vicepreședinte la Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) între 2010-2016.