Femeia în vârstă de 56 de ani a nu a fost testată cu etilotestul, după accident, deoarece a refuzat acest lucru, invocând probleme medicale. În schimb, i-au fost recoltate probe de sânge la spital.
Surse din anchetă au declarat pentru Ziarul Libertatea că șoferița avea o alcoolemie puțin peste 0,60 g/l în sânge, adică sub limita la care se consideră infracțiune, care este de 0,80. Probele au fost însă prelevate la trei ore după accident.
Potrivit Hotnews, urmează să fie făcut un calcul retroactiv pentru a se stabili ce alcoolemie avea aceasta în momentul în care a provocat accidentul, iar rezultatele ar urma să fie gata în câteva zile.
Șoferița este cercetată pentru ucidere din culpă, însă nu a fost luată nicio măsură preventivă. Ea le-a spus anchetatorilor că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.
Accidentul a avut loc, sâmbătă după-amiază, într-un cartier din Sectorul 2 al Capitalei. În urma impactului, fata de 7 ani și tânăra de 21 de ani au fost rănite grav, iar în ciuda eforturilor depuse de medici, victimele au murit la spital. Momentul a fost surprins și de camerele de supraveghere amplasate în zonă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro