Rămas fără imunitate ca urmare a încetării mandatului de șef al statului, Traian Băsescu va fi obligat să răspundă, în următoarea perioadă, tuturor solicitărilor procurorilor care au în lucru dosare penale ce-l privesc. Pe lângă deja celebrele spețe privind flota maritimă a României sau casa din MIhăileanu, Băsescu ar apărea, conform unor surse judiciare citate de Realitatea TV, în alte 20 de dosare, care până în acest moment ar fi fost suspendat.
Până la confirmarea oficială a acestor cifre, e bine de știut că Băsescu ar fi putut fi pârât procurorilor încă de pe vremea când el era primar general al Capitalei, de către orice bucureștean care ar fi putut fi nemulțumit fie de vreun răspuns al Primăriei, fie de vreo expropriere cu cântec.
Chiar și-asa, Traian Băsescu este obligat ca atunci când va fi citat, să mergă la audieri și lămurească fiecare acuzație în parte.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News