Inițial, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus începerea acţiunii penale pentru 9 polițiști de la Secția 16, iar 8 dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Decizia a fost luată miercuri.

Ulterior, trei dintre aceștia au fost arestați preventiv, iar 4 au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, pentru unul dintre agenți nu s-a luat nicio măsură, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Decizia a fost dată de Tribunalul București

Între timp, victimele agresiunii celor 9 polițiști continuă să facă noi dezvăluiri din noaptea de 1 septembrie.

„Prietenul meu le-a spus de ce nu poartă mască, după care un polițist în vârstă a adresat injurii, și eu am adresat, am fost pus la pământ, mi-au pus cătușele, m-au băgat în mașină, mi-au pulverizat spray paralizant și mi-au închis ușile. După care m-au dus pe câmp. Mi s-au dat doi pumni în coaste, după care am fost pus la pământ, cu fața în jos. M-au bătut cu bastoanele.”, a povestit una dintre victime pentru Digi24.

Polițiștii spun că și ei au fost victimele celor doi bărbați

Agenții au recunoscut parțial acuzațiile care le-au fost aduse, însă au precizat că și ei au fost victimele unei agresiuni. Aceștia au spus în timpul procesului că au fost loviți cu picioarele și amenințați de cei doi bărbați care au depus plângere împotriva lor.

Incidentul a avut loc anul trecut în noaptea de 1 septembrie, în zona staţiei de metrou Apărătorii Patriei, iar unul dintre bărbați a povestit întreaga întâmplare pe pagina sa de Facebook.

Mihai Ionuț a spus că a fost lovit cu bestialitate de polițiști, după ce le-a atras atenția că nu poartă mască. Mai mult, acesta a precizat la momentul respectiv că agenții nu s-au legitimat și l-au dus pe un câmp din Jilava, unde a fost deposedat de telefonul mobil și agresat.

„M-au scos cu cătușele la mâini, pus pe burtă, am fost lovit cu bastoanele, pumnii și picioarele, aruncându-mi telefonul pe linia de tren cu motivul să nu-i filmez”, a scris Mihai Ionuț pe pagina sa de Facebook.

Prin aceeași experiență a trecut și prietenul său Teodor Nicolae Gheorghe.

„Mi-au dat un spray în nas şi m-au aruncat pe bancheta maşinii, printre roţi, cu faţa în jos. M-au dus undeva pe un câmp, prin Zeţari. M-au abandonat acolo.”, a declarat Teodor Gheorghe pentru Știrile PROTV.

Iniţial, ancheta a fost deschisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Capitalei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News