De jumătate de ani, copila din localitatea Nima, județul Cluj, trăiește un coșmar pentru că se întâlnește zi de zi pe ulița din sat cu vecinul despre care spune că a abuzat-o sexual. În iulie 2017, bărbatul ar fi corupt-o pe fetița de 12 ani și de atunci este cercetat în libertate, informează Mediafax.ro.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 de Poliţie Rurală Gherla instrumentează un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor care a avut loc în luna iulie 2017. În acest caz s-a dispus şi confirmat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 67 de ani din localitatea Nima, acesta având calitatea de inculpat. În tot acest interval, poliţiştii au desfăşurat activităţi privind administrarea probatoriului. Bărbatul este cercetat în stare de libertate”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan,.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că bărbatul i-ar fi cerut fetiței să-l satisfacă.

„Investigaţia durează de peste şase luni, deoarece dosarul a avut la bază doar declaraţia fetiţei, care l-a acuzat pe bărbat, şi declaraţia acestuia, prin care a negat faptele. Nu a existat nicio altă probă, înregistrări, nu au existat martori, erau doar cele două declaraţii contradictorii, iar în astfel de situaţii este dificil de administrat un probatoriu. Probatoriul a început să prindă contur după testul cu poligraful susţinut de bătrân, unde au reieşit nişte neconcordanţe. În plus, s-a aşteptat şi un raport privind evaluarea psihologică a minorei”, au precizat sursele citate.

De cealaltă parte, tatăl copilei susține că vecinul său și-ar fi premeditat fapta.

„A fost ceva premeditat, vara trecută, vecinul de 67 de ani, care locuieşte la patru case de noi, i-a tot cumpărat fetei câte o îngheţată. Într-o seară, la începutul lunii iulie 2017, trecea pe drum şi i-a spus fiicei mele să meargă a doua zi dimineaţă la ora 9 până la el acasă să îi dea ceva. Fata a vorbit cu soţia mea şi i-a spus că a chemat-o vecinul, iar a doua zi dimineaţă a ieşit pe poartă şi a mers la dânsul. Ajungând în curte, el a dus-o în spatele casei şi i-a arătat o bicicletă veche rezemată de gard, apoi a luat-o de după cap, în semn de prietenie după cum a recunoscut, a pupat-o, a întrebat-o dacă are ciclu, dacă s-a mai sărutat vreo dată. A dus-o în bucătăria de vară, a ţinut-o pe fiica mea de spate şi s-a dezbrăcat şi i-a spus ce să facă. Fata a zbierat să o lase în pace, s-a zbătut şi a reuşit să scape prin plasa de ţânţari. Este o fetiţă de 12 ani, care se mai joacă încă, cu păpuşile, cum să îţi baţi joc de ea, tu bărbat de 67 de ani, şi nimeni să nu ia măsuri?”, a afirmat tatăl fetei.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

La scurt timp după comiterea presupusului abuz, bărbatul le-a propus părinților fetiței să se împace, însă aceștia au depus o plângere la Poliție.

„Vecinul are declaraţie dată la Poliţie prin care a recunoscut ce a făcut încă din luna august a anului trecut, după ce a căzut testul cu detectorul de minciuni. Nu ştiu cum de atâta timp nu s-a putut soluţiona acest caz, când el scrie negru pe alb ce a făcut. De atunci se tărăgănează dosarul de Poliţie, de atâta vreme. Fiica mea e terorizată, visează cu el noaptea, nu iese afară să se joace de teamă să nu se întâlnească cu el. Îi este frică. Nu mi s-a oferit nicio protecţie din partea Poliţiei, mi s-a tot spus să am răbdare ori de câte ori mergeam la Gherla. Mă scoteau din sediu ca pe un câine, am ajuns la capătul puterilor, am umblat la ei de mă dureau picioarele. Sunt dispus ca de luni să intru în greva foamei în faţa Poliţiei din Gherla, nu se poate să îmi fie abuzat copilul şi de atâta vreme să fie tărăgănate lucrurile. Sigur a avut vecinul pe cineva, dacă din august a recunoscut şi nimeni nu a făcut nimic până acum”, a mărturisit tatăl fetiţei.

Revoltat, tatăl spune că fiicei sale nu i s-a oferit protecție din partea Poliției și nu i s-a asigurat transportul la psiholog, așa cum i s-a promis.

„A făcut până acum 16 şedinţe la psiholog şi ni s-a spus că trebuie să vorbească şi cu psihologul şcolii”, a spus acesta.

Tatăl fetei vrea ca vecinul care i-ar fi abuzat fiica să fie pedepsit.

Vineri dimineață, polițistul Eugen Stan e acuzat că a abuzat sexual doi copii în cartierul Drumul Taberei din Capitală, pe care i-a urmărit într-o scară de bloc. Camerele de supraveghere au surprins în imagini momentul în care agentul i-a sărutat și i-a mângâiat pe cei doi copii de 5, respectiv 9 ani.

Ajunși acasă, copiii le-au povestit părinților despre grovăzie. Oamenii au verificat imaginile de supraveghere din lift și, astfel, au descoperit că cei doi minori au fost abuzați.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Luni seara, polițistul Eugen Stan a fost reținut. În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut fapta, dar și o altă agresiune comisă în 2012 asupra unei fetițe, tot în Sectorul 6 al Capitalei. Magistrații au decis ca pe numele bărbatului să fie emis un mandat de arestare preventivă.


Citește și REPORTAJ/Cum a cinstit un ploieștean memoria nevestei care-l înșela. I-a ridicat cel mai original monument: ”Astfel este viața”/VIDEO


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI