Crima de la Mangalia s-a produs pe fondul unui conflict care mocnea de mai multă vreme între cele două tinere, a declarat prim-procurorul Viorel Gabriel Teliceanu la Constanța. Acesta a precizat că victima, Alina, și inculpata, Loredana, erau prietene, se știau de la grădiniță, însă conviețuirea lor la hotelul din Saturn devenise dificilă.

Pe fondul neînțelegerilor cu colega de cameră, victima intenționa să plece de pe litoral la Vaslui.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe fondul unei discuții în contradictoriu, Loredana și-a înjunghiat prietena în zona cervicală. Ea a declarat procurorului că „de la momentul înjunghierii până la decesul efectiv ar fi trecut undeva la 30 de minute, timp în care i s-a scurs și sângele victimei”. Acesta este și motivul pentru care nu a curs sânge pe tot traseul pe care l-a avut până la banca din parc.
 

„Din ceea ce mi-a relatat inculpata, după ce a ucis-o, s-a schimbat, a pus-o într-o valiză, chiar în valiza victimei, a coborât-o cu liftul și a chemat un taxi. A fost ajutată de un coleg care trecea întâmplător prin zonă, a pus geanta de voiaj în portbagajul taxiului și apoi a cerut taximetristului să o lase undeva în proximitatea parcului unde a și fost găsită victima”, a declarat prim procurorul PT Constanța.

REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”
Recomandări
REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”

Taximetristul a întrebat-o insistent ce are în geamantan

Întrebat dacă colegul fetei ar fi putut ști ce se află în geamantan, prim procurorul Teliceanu a infirmat.

„Nu este niciun element că bărbatul respectiv ar fi avut cunoştinţă de conţinutul valizei. E vorba de o singură persoană, un singur autor, această persoană de sex feminin. Nu e niciun dubiu cu privire la numărul de persoane care ar fi participat la săvârşirea infracţiunii, că vorbim de autori sau de complici sau eventual instigatori”, a completat prim-procurorul PT Constanța.

Nici în privința taximetristului nu există dubii că ar fi știut ce transportă. Bărbatul a ajutat-o pe tânără să coboare geamantanul din mașină. A întrebat-o în mod insistent ce are în valiză de este atât de grea.

Adolescenta i-a spus taximetristului că are geamantanul este plin cu cărți.    

Suspecta „a dus lipsa empatiei în familie”

La audieri, adolescenta de 18 ani și-a recunoscut faptele.

„Era într-o stare de tulburare. Cumva, am observat, aşa, o persoană speriată şi, cred eu, care a dus lipsa empatiei în familie, în copilărie”, a declarat Teliceanu.

Geamantanul cu care a fost transportat cadavrul a fost găsit în camera de hotel. Anchetatorii au mai stabilit și că suspecta a încercat să își creeze un alibi. Inițial, ea a declarat că victima își înșela iubitul și că ea se săturase să îi mai acopere infidelitățile.

O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. „Probabilitate de impact” lângă Periprava
Recomandări
O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. „Probabilitate de impact” lângă Periprava

A trimis mesaj în numele victimei

În urma cercetărilor, s-a stabilit că după ce și-a ucis prietena, Loredana i-a trimis iubitului acesteia mai multe mesaje.

Prietenul victimei a povestit că a vorbit cu iubita lui până în jurul orei 2.00, când fata l-a anunțat că se culcă. Două ore jumătate mai târziu, a primit un mesaj pe telefon prin care îl anunța că dorește să se despartă de el pentru că l-a înșelat. Era ora 4.30. Tânărul a sunat insistent înapoi, dar nu i-a răspuns nimeni. Disperat, a sunat-o pe colega de cameră a Alinei. Aceasta i-a spus că Alina a plecat înapoi la Vaslui.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (24)

piciusz   •   06.09.2023, 11:23

groaznic

Geony   •   09.08.2023, 20:38

Criminalio tea văzut Dumnezeu ce ai ai omorât un suflet pt ce macar puteai sa suni la salvare poate o salveai

alexandra.blidar25   •   08.08.2023, 22:10

Cata cruzime!!! Doamne fereste!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Știrileprotv.ro
Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Județul din România în care te bucuri de mâncare bună, aer curat și o mulțime de atracții. N-ai cum să te plictisești aici, e superb mai ales toamna și iarna
FANATIK.RO
Județul din România în care te bucuri de mâncare bună, aer curat și o mulțime de atracții. N-ai cum să te plictisești aici, e superb mai ales toamna și iarna
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
FANATIK.RO
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Observatornews.ro
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI