Suspecții au fost ucişi în timp ce încercau să fugă în timpul acţiunii de reconstituire în oraşul Hyderabad (sud), a declarat un înalt oficial al poliţiei.

”(…) Aceştia au încercat să sustragă arma paznicilor, dar au fost ucişi. Am chemat o ambulanţă, dar au murit înainte de sosirea ajutorului medical”, a declarat Prakash Reddy, comisarul adjunct al poliţiei din Hyderabad, citat de Agerpres.

Cei patru au fost arestaţi săptămâna trecută, fiind acuzaţi de viol şi de ucidere unei femei de 27 de ani, medic veterinar, al cărei trup a fost ars de suspecţi. Crima a șocat toata India, potrivit presei locale.

Conform celor mai recente cifre oficiale care includ peste 10.000 de victime minore, peste 33.000 de violuri au fost raportate în 2017 în India.

 
 

Urmărește-ne pe Google News