Mai precis Ionuț Mircea Costea, fost angajat al Ministerului Finanțelor, cercetat pentru trafic de influență  și complicitate la luare de mită, trebuie să depună în vistieria statului 1,5 milioane de euro.

Mihaela Mititelu, persoana apropiată de conducerea Compania Națională Căile Ferate Române (CN CFR), acuzată de trafic de influență și complicitate la luare de mită, trebuie să scoată din buzunare un milion de euro.

Fostul deputat Cristian Alexandru Boureanu, judecat deja pentru ultraj, cercetat în acest caz pentru trafic de influență, trebuie să achite statului 500.000 de euro iar Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, suspectat de luare de mită, trebuie să pună pe masă 200.000 de euro.

Zece zile pentru cumpărarea libertății

Surse judiciare spun pentru Libertatea.ro că cei patru au la dispoziție zece zile pentru efectuarea viramentelor moentare.

Mai precis, arată acestea, dacă în termenul legal de zece zile aceștia nu depun banii în vistieria statului și fac dovada că au fost plătite cauțiunile, procurorul DNA va lua față de aceștia măsurile preventive prevăzute de lege.

Concret, măsurile preventive pe care le riscă aceștia pot fi de la control judiciar până la propunerea arestării preventive, în funcție de natura și gravitatea faptei celui în cauză, explică aceleași surse.

Citește și Washingtonul, impresionat de eforturile depuse de Republica Moldova, aflată în prima linie a confruntării geopolitice

Urmărește-ne pe Google News