Inculpatul este arestat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, tentativă săvârşită asupra două persoane şi prin cruzimi. Este vorba despre infracţiunea din noaptea de 20 spre 21 octombrie, în care adăpostul unor oameni ai străzii din Galați a fost incendiat de o persoană, iar în urma incendierii acestea au ajuns la spital cu arsuri grave.
Citește și: Unul dintre oamenii străzii arși în Galați, transferat în Capitală
Bărbatul a fost identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, el precizând că a făcut acest gest din răzbunare, după ce a avut un conflict cu una dintre cele două victime, fiind acuzat de acesta că i-ar fi sustras nişte haine pe care le păstra în adăpostul improvizat.
Astfel, în seara respectivă, trecând prin zona prin care cele două victime dormeau acoperite cu mai multe cartoane, a luat decizia să le dea foc. El a aprins mai multe pagini dintr-un ziar cu o brichetă, fiind deplin conştient, şi le-a aruncat pe adăpostul victimelor.
”Ştia că victimele sunt acolo, verificase, a auzit că dormeau”, a precizat Liliana Istrate, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro