„Este un cetățean
care lucrează în România de ani de zile, are și familie, a fost acasă în China
la Anul Nou și apoi a aterizat în București, unde a fost luat în evidență. Nu
provine dintr-o zonă cu probleme mari, dar conform protocoalelor, tot ce vine
din China se monitorizează două săptămâni, e în a zecea zi de monitorizare și
nu prezintă simptome”, a declarat Lucian Indrei, directorul Direcției Sănătate Publice
Iași.

Acesta a explicat
că nu e vorba de un pacient care să prezintă simptome ale bolii, cum a fost
cazul profesoarei din Suceava, ci de un protocol general, iar că pacientul are
toate șansele să iasă de sub monitorizare fără investigații medicale
suplimentare.

„Monitorizarea se aplică la persoanele care vin din zone cu risc, care e posibil să fie intrat în contact cu pacienți care prezintă infecții cu coronavirus. Cei care prezintă simptome și vin și din zone de risc devin automat «suspecți». sunt internați și li se fac două seturi de teste, unele rapide pentru identificare și încă un set pentru confirmare. Printre simptomele majore se numără și febra, durerile musculare, cefaleea”, a completat Lucian Indrei.

Cazul a provocat
panică în Iași în cursul zilei de astăzi fiindcă o parte a presei locale a
relatat că bărbatul s-ar fi întors dintr-o zonă în care s-au înregistrat cazuri
de infectare cu coronavirus, din Italia, și că ar fi fost investigat de medici
pe aeroport, recomandându-se izolarea la domiciliu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News