Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a explicat, într-o declarație dată presei luni, că un tânăr ce avea un nume cu rezonanță arabă a venit la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a primi tratament la o plagă tăiată.

„În data de 9 decembrie, între prezentările de urgență, a fost și un bărbat cu o vârstă aproximativă de 20 de ani, cu nume cu rezonanță arabă, cu o plagă tăiată la nivelul mâinii drepte. Pacientul a fost văzut de medicul de urgență și apoi tratat împreună cu colegii de la Chirurgie Plastică, s-a făcut toaleta și sutura plăgii. A plecat la domiciliu cu recomandări de tratament, nu a mai revenit”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.

Aceasta a explicat că nu era nimic deosebit legat de caz, fiindcă în fiecare gardă se prezintă pacienți cu plăgi tăiate.

„Un astfel de pacient este o prezentare obișnuită în Urgențe, fiind un oraș universitar avem și studenți străini, astfel încât și acest element este unul care se întâmplă des între prezentările în Urgențe”, a mai explicat medicul.

Suspectul, urmărit internațional

O tânără româncă şi iubitul ei marocan, ambii studenţi la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, au fost găsiţi morţi, sâmbătă, în vila în care locuiau.

Sursa foto site-ul Poliției române

Ahmed Sami El Bourkadi, un student marocan din anturajul celor doi tineri uciși, este principalul suspect al dublei crime. El a fost dat luni în urmărire generală. Anchetatorii bănuiesc că el ar fi avut un complice.

Conform Ziarul de Iași, Ahmed și complicele său ar fi intrat în casă miercuri sau joi, pe una dintre cele două uși ale imobilului. Youssef Ajniyah şi prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, au fost luaţi prin surprindere, corpurile fiind îmbrăcate în haine lejere, de casă, arată sursa citată.

Potrivit Ziarului de Iaşi, tinerii s-au apărat și au fugit prin casă, fiind numeroase urme de sânge în toate camerele imobilului, pe pardoseală, pe pereți cât și pe obiecte de mobilier.

Victimele au fost găsite lângă patul dintr-un dormitor, la etaj, dar se presupune că au fost prinşi şi omorâţi în camere diferite. Ucigaşii ar fi pus corpurile împreună pentru a le da foc. În casă a fost găsit un recipient cu lichid inflamabil folosit pentru aprinderea cărbunilor de grătar și o sticlă din plastic cu un rest de carburant.

Tinerii aveau numeroase plăgi în zona gâtului și pe antebrațe. Cei doi tineri aveau o relație de un an și locuiau în casa din Moara de Vânt de pe 1 noiembrie. Anchetatorii nu au găsit cuţitul cu care au fost omorâţi cei doi, iar criminalii ar fi luat telefoanele mobile ale victimelor. Sâmbătă şi duminică, poliţiştii au prelevat probe de ADN de la o parte dintre apropiații şi colegii celor doi tineri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News