Acest caz s-a dovedit a fi pur criminal”, a declarat Rumiana Arnaudova, purtătoare de cuvânt a procurorului general, negând indirect prin această declarație presupunerile că Viktoria Marinova ar fi fost ucisă la comandă din cauza opiniilor sale politice.

Se presupunea că ar fi existat un motiv politic, dat fiind că această crimă a avut loc după uciderea motivată politic a altor jurnalişti în ţări precum Slovacia, arată Agerpres.

Severin Krasimirov, suspectul în vârstă de 21 de ani, a fugit iniţial în România şi a călătorit ulterior în Germania, unde trăiesc mai multe dintre rudele sale.

După deportarea bărbatului din Germania, poliţia bulgară a găsit material genetic care îl identifică drept făptaş, a declarat ministrul bulgar de interne Mladen Marinov la Sofia. „Da, sunt vinovat. Nu pot să cred că am făcut-o. Îmi pare rău”, a recunoscut el.

Potrivit procurorului general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, anchetatorii cred că bărbatul a atacat-o pe Marinova spontan, din motive sexuale.


Citește și: Afaceristul iranian care a vrut să vândă dosarul tezaurului, despre România și autoritățile românești: ”Atât spun: țară de c…t! Sunt incorecți la nivel de sus”


 

Urmărește-ne pe Google News