Cunoscut sub numele de „Marco Polo”, acest caz a fost dezvăluit joi de site-ul francez Mediapart.

„Cu începere din 2015, serviciile iraniene au revenit la o practică de asasinate ţintite”, afirma în luna mai Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI) din Franța.

„Ameninţarea s-a agravat şi mai mult (…) în contextul războiului dintre Israel şi Hamas”, a adăugat DGSI.

Potrivit Direcției, obiectivul este acela de a lovi ținte civile pentru „a creşte sentimentul de nesiguranţă în rândul opoziţiei” la regimul iranian şi a „comunităţii evreieşti/israeliene”.

În acest context, Iranul este acuzat că a recrutat răufăcători în Europa.

„Operatorul principal” din Franța al unei celule sponsorizate de Teheran, care a pregătit acțiuni violente în Germania și Franța este considerat franco-algerianul Abdelkrim S., care a fost eliberat în 2023 sub supraveghere judiciară, după o condamnare la zece ani de închisoare pentru implicarea într-un asasinat comis la Marsilia.

El este suspectat că, în ciuda măsurii de supraveghere judiciară, a mers în Germania pentru a face reperaje în prezența soției sale, informație pe care o neagă.

Despre „coordonatorul” celulei se precizează că este un important traficant de droguri din zona Lyon, iar țintele identificate până acum sunt un fost angajat al unei companii de securitate israeliene care locuieşte la Paris, trei dintre foştii săi colegi şi trei germani de origine israeliană din Munchen şi Berlin.

Pe seama aceste celule sunt puse și patru incendii în întreprinderi ale unor cetăţeni israelieni, în sudul Franței, care au avut loc în decembrie 2023 și ianuarie 2024, acte pe care Abdelkrim S., de asemenea, le neagă.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News