La Galați, este vorba despre o fetiță de cinci ani, care revenit recent din Italia, și care a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase din oraş, potrivit Mediafax. Copilul are febră şi va sta în carantină timp de 14 zile.
„Familia a respectat toate procedurile când a revenit din Italia. Copilul s-a simţit rău după ce a ajuns acasă, a fost transportat la spital împreună cu mama sa. Părinţii nu au simptome, probele copilului au fost trimise la Bucureşti. Ei vor sta 14 zile în carantină. Rezultatele le aşteptăm astăzi sau mâine”, a explicat prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu, pentru Mediafax.
De asemenea, o persoană suspectă de infecţie cu coronavirus este internată la Spitalul Clinic „Victor Babeş” Craiova, a anunţat Prefectura Dolj.
”Astăzi, 01.03.2020, situaţia epidemiologică a judeţului Dolj se prezintă astfel: 360 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 20 de persoane se află în carantină, iar o persoană suspectă de infecţie cu coronavirus este internată la Spitalul Clinic de Boli lnfecţioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova”, a informat Prefectura Dolj, potrivit news.ro.
Cum putem preveni îmbolnăvirea cu coronavirus