Bărbatul acuză că dintr-un cont deschis la o bancă din Bucureşti în care avea un milion de dolari i-au mai rămas doar 700 de dolari. Evenimentele acestea l-au determinat să se comporte în aşa fel încât a ajuns să ameninţe cu sinuciderea. „Soţia mea se afla în România şi eu eram în Statele Unite, vroiam să cumpăr o casă şi când să achit, să fac transferul…., banii au plecat, am documentele, dar după o săptămână tot nu au ajuns în SUA. Am făcut plângeri la toate instituţiile statului.”, a spus protestatarul care s-a urcat pe un panou publicitar din Piaţa Unirii pentru a se face auzit.