Poliţia avansează în anchetă, a declarat ministrul de interne pentru postul France 2.

Miercuri, premierul Gabriel Attal le-a transmis fugarilor;„Suntem pe urmele voastre”. „Ancheta progresează” şi sunt mobilizate „resurse masive”, a dat el asigurări.

Căutarea fugarilor se face şi în afara graniţelor, cu o „alertă roşie” emisă, miercuri, de Interpol la solicitarea autorităţilor franceze pentru localizarea deţinutului, Mohamed Amra, zis „Musca”.

Atacați cu arme de război

Doi agenţi ai Administraţiei penitenciare au fost ucişi cu arme de război, iar alţi doi au fost răniţi, marţi, în Eure, în nordul Franței, în timpul unui atac armat asupra unei dube a închisorii, la o stație de taxare pe A154, la Incarville. Atacul a avut loc în jurul orei 11.00, ora locală (12.00, ora României), potrivit unor surse din poliţie, iar un vehicul care a fugit de la faţa locului e căutat, relatează Le Figaro.

Potrivit cotidianului, evadatul este originar din Rouen și se numeşte Mohamed Amra, are 30 de ani și e unul dintre cei mai importanți traficanți de droguri din Franța, cunoscut sub porecla de Muscă, scrie Daily Mail. Deținutul, supranumit „La Mouche” (Musca), era transportat între orașele Rouen și Evreux din Normandia, când a avut loc atacul dat de bărbați înarmați.

Urmărește-ne pe Google News