Un avion al companiei aeriene Wizz Air trebuia să decoleze pe 28 august de pe aeroportul Otopeni. Cu toate acestea, cu scurt timp înainte de decolare, pasagerii au fost informați că aeronava nu poate să plece din cauza unei defecţiuni tehnice. Unii dintre ei au ales să cumpere bilete de la companii rivale, decolând într-un final spre casă, însă alții au așteptat zborul alternativ oferit de companie. Acesta era programat astăzi, însă a fost anulat.
Printre pasagerii afectaţi se numără şi Bob Jamieson (70 de ani), care şi-a petrecut săptămâna într-un hotel din apropierea aeroportului Otopeni. Britanicul, care a fost prezent la o nuntă în România, susţine că s-a văzut nevoit să obţină o reţetă de urgenţă, după ce a rămas fără insulina vitală.
”Întreaga situaţie este nebunească. Îl aşteptam la ora 22.00, dar niciun avion nu a venit. Pe la ora 23.00, oamenii deveneau deja nervoşi. Erau vreo 200 de persoane… Ni s-a cerut să ieşim din aeroport şi apoi să trecem din nou prin check in, inclusiv prin porţile de securitate. Asta a însemnat că a trebuit să mergem cu bagajele noastre până în celălalt capăt al aeroportului, prin zona de sosiri, prin verificarea bagajelor, toate astea, de parcă ne înregistram pentru un nou zbor”, a declarat el.
De asemenea, scoţianul a povestit că printre pasageri se numărau inclusiv copii, care au început să plângă din cauza oboselii după miezul nopţii, la mai bine de cinci ore şi jumătate după ce zborul trebuia să decoleze de pe Otopeni.
”Apoi a apărut o informare pe ecran, care ne spunea de anulare. Ne întrebam ce naiba se întâmpla. Apoi am fost direcţionaţi spre biroul Wizz Air. 200 de oameni la coadă şi ni s-a dat un bilet de îmbarcare pentru următorul zbor spre Glasgow. Care este luni – adică la o săptămână distanţă (de la ultimul zbor – n.r.)”, a precizat Jamieson.
Pasagerilor li s-a transmis că pot sta pe durata săptămânii la un hotel, dar Jamieson susţine că a existat o dispută cu privire la cine ar urma să plătească pentru cazare, înainte ca Wizz Air să accepte acoperirea costurilor pentru pasagerii blocaţi în Bucureşti.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene şi-a cerut scuze pentru incident şi a oferit rezervări gratuite sau rambursări integrale pentru toţi pasagerii afectaţi de anularea zborului de luni spre Glasgow.
Recent, zeci de români au trecut printr-o situație asemănătoare, după ce zborul lor din Lisabona spre București a fost anulat de compania aeriană.
Citește și: EXCLUSIV/ De pe scenă, în cabina de zbor! Solista lui Smiley a lăsat muzica și s-a făcut stewardesă