Parada Obiceiurilor de Iarnă a adunat şi anul acesta, în centrul municipiului Suceava, mii de locuitori dornici să asiste la manifestări. Printre cetele de urători s-au aflat grupuri cu “plugul”, iar altele, însoţite de muzicanţi, au prezentat “dansul caprei” sau “jocul ursului”, dar şi malanca, o formă de teatru popular cu tentă satirică, unde personajele sunt baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul. La Festivalul datinilor şi obiceiurilor au participat aproximativ 50 de cete de urători de pe raza întregului judeţ. Suita, care a pornit de la intrarea în municipiul reşedinţă de judeţ, începând cu orele 10, şi care a numărat peste 1.300 de participanţi, a urmat un traseu ce a încercat să acopere cea mai mare parte din oraş, mascaţii, urşii şi urătorii având drept punct terminus scena amplasată în apropierea clădirii administrative a judeţului. În faţa miilor de spectatori au evoluat toţi participanţii într-un spectacol de zile mari pus la cale de Centrul Tradiţiilor Populare Suceava şi care s-a întins pe parcursul a mai multe ore, dar nu înainte de a transmite urările de bine şefilor executivului judeţean şi a administraţiei publice locale.
Cetele de urători şi mascaţi au trecut prin faţa Palatului Administrativ, unde au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, de primarul Ion Lungu sau de consilieri judeţeni.
Un grup de urători din zona Câmpulung Moldovenesc, însoţiţi de buciumaşi şi plug tras de boi, au oprit în faţa Palatului Administrativ unde au urat oficialităţile prezente.
Flutur a tras simbolic prima brazdă la coarnele plugului tras de doi boi aduşi special de un localnic din Gura Humorului
Gheorghe Flutur le-a oferit urătorilor colăcei, iar la plecarea grupului a trecut la coarnele plugului, pentru a trage, simbolic, prima brazdă.
Emoţionat de tradiţii şi un mare iubitor al tot ce este legat de tradiţia din Bucovina, Gheorghe Flutur a plâns în faţa miilor de suceveni ieşiţi în stradă să admire datinile şi obiceiurile care au loc cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro