Prima aeronavă urmează să decoleze din Franţa miercuri dimineaţă, iar a doua în altă zi din cursul acestei săptămâni.
Cu primul avion vor fi evacuaţi cei circa 250 de cetăţeni francezi, grupul celor din alte state membre ale UE urmând să fie preluat de al doilea avion.
CE a activat, la cererea Franţei, mecanismul de protecţie civilă al UE. Prin activarea mecanismului de protecţie civilă al UE, Comisia Europeană cofinanţează această operaţiune.
”În timp ce epidemia cu noul coronavirus se intensifică, mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat în urma unei cereri de asistenţă din partea Franţei, pentru a oferi asistenţă consulară cetăţenilor UE în Wuhan”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
În baza acestui mecanism au fost trimise la Wuhan două avioane pentru operaţiunea de evacuare, dar numai persoanele ”sănătoase ori asimptomatice vor fi autorizate să călătorească”, mai precizează executivul UE.
Orice cetăţean european din regiunea respectivă din China, indiferent de naţionalitate, poate solicita repatrierea, arată comunicatul Comisiei Europene. În zilele următoare ar putea fi depuse şi alte cereri de asistenţă.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a anunţat că Centrul UE de coordonare a reacţiei la situaţii de urgenţă dialoghează cu statele membre.
Autoritățile de la Beijing au anunțat că au fost de acord ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să trimită experţi internaţionali „cât mai curând posibil” în China pentru a ajuta la înţelegerea noului coronavirus şi pentru a ghida răspunsul global la epidemie, a anunţat marţi OMS.
Conform OMS, au fost înregistrate 4.428 de cazuri de coronavirus în China, cu 106 decese, în timp ce alţi 45 de pacienţi din 13 ţări au avut rezultate pozitive la testele pentru acest coronavirus.