Polițiștii români și cei ai celorlalte state membre Schengen au prins, în ultima perioadă, 556 de persoane care făceau obiectul unei semnalări SIS (Sistemul Informatic Schengen). Dintre aceștia, 378 de infractori au fost depistați în România. Totul s-a întâmplat în decurs de doar o săptămână ceea ce înseamnă că în fiecare zi, în plasa polițiștilor români din toată, țara au ”căzut” nu mai puțin de 54 de fugari căutați în toată Europa!
De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate și 64 de autovehicule, au fost ridicate 46 de documente ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, 5 plăcuțe de înmatriculare și 3 certificate de înmatriculare semnalate de statele membre.
Polițiștii români au primit la ”schimb” 178 de fugari care-și pierduseră urma prin Europa
La schimb, polițiștii români au primit de la colegii europeni 178 de persoane căutate de autoritățile din România. Capturile au fost făcute în urma schimbului de informaţii prin Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Dintre acestea, 26 erau urmărite de Poliţia Română în baza unor mandate europene de arestare, 13 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar alte două persoane erau semnalate ca fiind dispărute.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro