Primăria Sectorului 3 a încheiat un proiect anticorupție, urmat de patru contracte de marketing, în perioada mai-iunie 2022, pentru promovarea acestuia. 

Valoarea totală a proiectului este de 315.000 de lei (64.000 de euro), din care 218.000 de lei din bugetul local și alți 96.000 de lei de la Direcția Generală Anticorupție, partener al proiectului. Durata de implementare este de 16 luni începând cu data de 4 martie 2022, potrivit informațiilor transmise de Primăria Sectorului 3 către ziarul Libertatea.

Valoarea totală a contractelor de marketing se ridică la suma de aproximativ 24.000 de euro, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Proiectul este finanțat din fonduri europene și are ca obiectiv principal creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Acesta a fost implementat cu doar câteva luni înainte ca primarul Robert Negoiță și 6 subalterni din 2013 să fie trimiși în judecată pentru că, spun procurorii, au prelungit nelegal un contract cu firma de salubritate Rosal pe 10 ani.

Ce obiective are programul de la Primărie

Într-un răspuns trimis ziarului, Primăria susține că există patru mari țeluri de atins din acest contract.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
  1. „Îmbunătățirea capacității Primăriei Sectorului 3 de a preveni faptele de corupție prin dezvoltarea unui mecanism de management al riscurilor de corupție”;
  2. „Dezvoltarea cunoștințelor și competențelor personalului Primăriei Sectorului 3 și aleșilor locali în vederea creșterii gradului de etică și integritate”
  3. „Creșterea gradului de conștientizare a societății civile și a personalului administrației publice în vederea dezvoltării nivelului de educație anticorupție la nivelul sectorului 3;
  4. „Certificarea sistemului de management antimită ISO 37001 în vederea asigurării integrității la nivelul sectorului 3”.

Printre rezultatele așteptate în urma demarării acestui proiect se numără certificarea angajaților în urma finalizării cursurilor în domeniul prevenirii corupției, eticii și integrității; elaborarea procedurii operaționale privind managementul riscurilor de corupție, procedură privind evaluarea incidentelor de integritate și registrul riscurilor de corupție

Răspuns al Primăriei Sectorului 3:

Ce sunt sistemele ISO 37001 antimită?

Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) se ocupă cu standarde recunoscute internațional, care implică mai multe criterii pe care instituțiile și organizațiile trebuie să le respecte pentru a primi certificare într-un anumit domeniu.

Acest sistem 37001 implică politici antimită, evaluări periodice, rapoarte, monitorizare și auditare, acestea fiind doar câteva exemple.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

La nivel național, mai multe instituții publice au încheiat contracte cu firme de consultanță pentru implementarea sistemului antimită. Aceste contracte apar în SEAP și sunt atribuite prin cumpărare directă.

Modelul sector 5

Primăria Sectorului 3 nu este prima care face acest demers. 

Un caz concret este reprezentat de firma fostului lider ALDE Deva, Ioan Emanuel Clej, care a implementat sistemul anticorupție în sectorul 5 prin intermediul firmelor de consultanță deținute de el și soția sa, potrivit publicației Buletin de București.

Sute de mii de lei într-un proiect anticorupție la Primăria Sectorului 3 chiar înainte ca primarul Negoiță să fie trimis în judecată de DNA
Ioan Emanuel Clej

Soții Clej au încheiat în luna martie a acestui an cu sectorul 5 contracte de 190.000 de lei și în total 6,4 milioane de lei din contractele din bani publici, prin intermediul mai multor firme, una dintre ele fiind deschisă chiar la începutul acestui an, a arătat publicația sus-amintită.

Libertatea a luat legătura cu o companie a actualului membru PSD. Întrebat despre funcționalitatea acestui sistem, implementarea acestuia și preț, un angajat al companiei a spus că prețul diferă în funcție de mărimea firmei, iar ei vor trimite niște traineri care vor implementa acest sistem. „Dacă nu vom respecta criteriile, vom ajunge la știți dumneavoastră cine”, referindu-se la eventuale probleme legale.  

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI