Ministrul Mediului, Mircea Fechet, avut joi o întâlnire de lucru cu specialiștii din ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră- Garda de Coastă, ABA Dobrogea-Litoral și Institutul Național de Cerecetare-Dezvoltare Marină „Grigore-Antipa”, pentru a analiza situația în ceea ce privește efectele incidentelor din strâmtoarea Kerci, din decembrie 2024, în care au fost implicate două petroliere rusești.

„În urma numeroaselor știri apărute, inclusiv în presa rusă, am constatat că acestea indică o înrăutățire a situației în ceea ce privește petele de petrol care au ajuns la suprafața apei Mării Negre în regiunile Krasnodar și Crimeea. Din cauza poluării apei Mării Negre, sunt sute de păsări moarte, probabil peste 1000, zeci de delfini morți, mulți kilometri de plajă afectați de petele de combustibil. Ne îngrijorează inclusiv natura substanței deversate, care se pare că nu este petrol, ci M100, un produs petrolier greu, de calitate scăzută. Acesta este eliberat constant din navele scufundate și adus la țărm, și își schimbă comportamentul în funcție de temperatura exterioară, probabil și în funcție de temperatura Mării Negre”, au declarat reprezentanții ministerului într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Autoritățile vor monitoriza în continuare imaginile satelitare și vor urmări prognozele oceanografice în cazul în care curenții se îndreptă dinspre zona strâmtorii Kerci sau din zona Sevastopol către litoralul românesc, se arată în informarea ministerului. Garda de Coastă anunță că, în acest moment, nu deține date noi cu privire la acest incident.

Ministru Mircea Fechet a cerut monitorizarea atentă, pentru ca situația să nu escaladeze, și cercetarea amănunțită pentru a identifica informații esențiale despre M100 și care este modalitatea de decontaminare, pentru orice eventualitate.

Accidentul din zona strâmtorii Kerci, în urma căruia două nave rusești încărcate cu produse petroliere au fost avariate și o persoană și-a piedut viața, a avut loc la data 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov. Petrolierele transportau 9.200 de tone de produse petroliere la momentul incidentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News