Participanții la „Marșul pentru viață” au ajuns în jurul ore 13.30 în parcul Tineretului, unde a fost amplasată o scenă, la intrarea cu liceul Șincai. Aceștia sunt escortați mașini de poliție. Duc cu ei o inimă uriașă formată din baloane colorate.

Printre participanți sunt și preoți și multe femei cu copii în brațe și de mână. Mai multe adolescente în tricouri albe cară un banner pe care scrie „Viitorul este pro viață”. „Cândva, avortul va deveni de negândit”, spune la microfon prezentatoarea evenimentului.

„Aș mai face 3 copii”

Participanții afișează și steagul României, se împart reviste și pliante. Sunt, de asemenea, pregătite activități distractive pentru copii.

„Nașterea înseamnă împlinire, mărșăluim pentru egalitate, sprijin, echitate, uniți pentru viață, pentru speranță. Pentru ca într-o zi va fi mai bine, pentru că nu există viață fără tine, fără mine. Noi suntem generația pentru viață”, recită pe scena un cor pentru copii. Pe scenă a urcat apoi Iustina Irimia Cenușă, care va cânta „Mulțumesc, iubită mamă”, „Rugă pentru părinți” și „Je taime”.

Pe scenă a urcat și o tânără care a povestit că a rămas însărcinată și pur și simplu, nu a putut lua decizia să facă avort. „La cât de multă susținere am primit de la Pro Viață, aș mai face 3 copii, m-au ajutat foarte mult”, a spus aceasta.

„Nu regret nimic, regret că la început am avut gânduri prin care nu știam dacă să renunț la copil sau nu, dar asta n-o să-i spun niciodată. Cereți ajutorul și-l veți primi, nu renunțați la copiii voștri. Nu e o rușine să cerem sprijin, suntem oameni”, a mai adăugat femeia.

Spre finalul evenimentului, oamenii s-au prins și într-o horă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Pentru un viitor pro-viață, pentru a ne exprima iubirea pentru fiecare viață, prețuirea vieții și dorința de a ocroti viața în toate stadiile ei de dezvoltare”, și-au motivat organizatorii evenimentului „Marșul pentru viață” care are loc concomitent, potrivit acestora, în 1.100 de orașe din țară.

„Ne adresăm în special femeilor în criză de sarcină și copiilor lor, spunându-le: sunteți iubiți amândoi, mamă și copil, și veți avea parte de soluții, de sprijin și oameni care să vi le ofere!”, mai susține organizația „România pentru viață”.

Urmărește-ne pe Google News