Manifestaţiile au început în jurul orei 17.00, la fântâna din Piaţa „21 Decembrie 1989”, din Piaţa Universităţii. Protestarii fluturau pancarte cu mesaje împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.
Printre ei s-a aflat şi deputatul PDL Theodor Paleologu, care a spus că se va opune proiectului, la votul în Parlament.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din zona Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare. Conform actului normativ, exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an.
Participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unei schiţe a Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation în vedere începerii exploatării.