Fațada Brunnen-Hotel, din Essen, pare la discretă. Dar urmele de zăpadă din fața intrării indică faptul că a existat mult „trafic” aici în ultimele zile.
Marți seara, în jurul orei 18.30, s-a raportat activitate suspectă în hotelul din Rüttenscheider Friederikenstrasse. Sute de ofițeri au înconjurat clădirea și au percheziționat-o. Cu succes: în camere, poliția a dat peste șase românce (20 – 34 de ani) și trei bărbați români (30 – 36), aparent proxeneți.
Proxeneșii și prostituatele primeau cheile prin intermediul acestui seif cu cifru, aflat la intrarea în clădire.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Pascal Schwarz-Pettinato, a declarat: „Colegii au găsit mai multe camere aparent pregătite pentru servicii sexuale, în care femeile ar fi fost angajate în prostituție ilegală.”
Poliția suspectează, de asemenea, că afacerea sexuală ilegală se desfășoară în hotel de ceva timp. Pe lângă contraceptive, ofițerii au găsit și cantități mari de alimente. De asemenea, a fost confiscată o cantitate mică de marijuana. Presupușii proxeneți au fost arestați provizoriu.
Proprietarul hotelului, Reza Ebrahimi (49 de ani), susține că nu știa nimic despre activitatea ilegală: „Am primit un telefon luni de la un bărbat care a declarat că nu poate părăsi Essen împreună cu familia și copiii săi din cauza vremii. A implorat atât de mult, încât mi-a părut rău și i-am dat codul pentru cheia de la intrare. Eu nu am fost la hotel, am vrut doar să ajut.”
Cu toate acestea, șeful hotelului trebuie să se aștepte la o sancțiune din partea conducerii orașului, în următoarele câteva zile. Pentru încălcarea Ordonanței de protecție împotriva coronavirus.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro