Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la târg pentru foarte mulţi ţărani care s-au gândit la un câştig rapid şi facil obţinut din vânzarea de cât mai mulţi godaci.
Chiar dacă nu au avut nici un document de provenienţă şi chiar dacă nici un specialist sanitar-veterinar nu şi-a pus apostila pe actele bietelor animale, ca garanţie pentru consum, afacerişti dubioşi au invadat târgurile, pieţele şi chiar marginile şoselelor cu oferte de “porci în viu”.
Sănătatea porcilor contează
În urma controalelor făcute în toată ţara, poliţişti de la “Economic” şi reprezentanţi ai DSV au “arestat” sute de porci a căror carne nu era verificată din punct de vedere medical. Chiar şi transporturi venite din afara ţării (România importă circa 50% din carnea de porc consumată) au fost deturnate din drumul lor către populaţie şi confiscate.
De exemplu, 150 de porci importaţi din Ungaria vor fi ucişi şi apoi incineraţi deoarece transportatorul nu avea nici un fel de documente de provenienţă pentru ei.
“În foarte multe cazuri, animalele vor fi examinate pentru a se putea stabili dacă carnea lor este bună pentru consum. Dacă analizele vor stabili că porcii sunt sănătoşi, vor fi reintroduşi în circuitul economic şi vor fi vânduţi populaţiei pentru a se recupera costurile analizelor, ale transportului şi ale hranei consumate pe perioada custodiei. Dacă animalele sunt bolnave, vor fi sacrificate şi apoi incinerate”, ne-au explicat surse judiciare.