Proiectul „Newborn – Oncofertilitate” va beneficia de un buget de 879.991 lei şi va fi derulat prin Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu”. Inițiativa se numără între cele 20 declarate câștigătoare în cadrul campaniei „Propune pentru Bucureşti” pentru identificarea de proiecte de interes local iniţiate de cetăţeni.

Scopul proiectului este creșterea calității vieții după tratamentele oncologice. Astfel, tinerii diagnosticați cu cancer vor avea posibilitatea de a-și prezerva fertilitatea.

Datele Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti arată că populaţia României scade într-un ritm alarmant. În anul 2080, ţara noastră va avea cu aproape patru milioane de locuitori mai puţin decât în prezent, conform Eurostat

În România, rata fertilității a scăzut aproape la jumătate, față de 1980, ajungând la 1,54 la sută.

Beneficiarii proiectului aproabat de CGMB vor fi tineri, femei şi bărbaţi, diagnosticaţi cu cancer care primesc indicaţia de a-şi prezerva fertilitatea.

Numărul beneficiarilor femei este estimat la 138, iar al bărbaţilor la 175. Proiectul se va derula în perioada 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2020.

Criteriile de eligibilitate pentru programul de oncofertilitate

  • femei cu vârsta mai mică de 35 de ani şi bărbaţi cu vârsta mai mică de 45 de ani;
  • domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă în Bucureşti, dobândită cu cel puţin şase luni înainte de începerea proiectului;
  • indicaţia privind prelevarea şi crioconservarea spermei/ovocitelor de la medicul specialist oncolog/hematolog/ginecolog/urolog/chirurg.

Directorul general al Administrației Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va desemna o unitate de implementare a proiectului care va verifica dosarele şi le va aproba pe cele care întrunesc condiţiile de eligibilitate.

Tot joi, consilierii generali au aprobat un proiect ce prevede acordarea de aparate dentare gratuite pentru elevii din București.


Citește și Cum a organizat Gabriela Firea primirea Simonei Halep pe Arena Națională, imagini nedifuzate. ”Să mor dacă nu vin!”. Cine sunt gărzile de corp ale Simonei | VIDEO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News