Incendiul a izbucnit sâmbătă. Iar autoritățile elene au luat măsuri de prevenire cu privire la viața persoanelor, relatează AFP și Agerpres.
Circa 70 de pompieri s-au luptat cu flăcările în estul insulei,
au anunţat autorităţile, care au precizat că 13 maşini de
pompieri au fost trimise în zonă.
Primarul insulei, Christodoulos Sevastakis, a declarat că
aproximativ o mie de persoane au fost evacuate din mai multe hoteluri
şi trimise în oraşul Pythagoreio.
„Nu este un incendiu de proporţii, însă este aproape de
hoteluri”, a declarat el pentru postul Skai TV.
„Oraşul Pythagoreio nu este ameninţat”, a adăugat el.
Nave ale Gărzii de coastă au evacuat zeci de persoane de pe
plajele Glykoriza şi Proteas, potrivit agenţiei de presă ANA.
În ultimele 24 de ore, în Grecia au fost înregistrate aproximativ cincizeci de incendii, favorizate și de vântul puternic.
Sursa foto: EPA