Primarul din Valea Moldovei, Constantin Moroșan, a sesizat, luni, Prefectura și Direcția de Sănătate Publică Suceava, cu privire la faptul că aproximativ 300 de persoane din satul Mironu au revenit brusc din Italia acasă, de teama noului coronavirus.

„Au fugit din Bergamo, cu microbuze. La frontieră au
declarat că vin din Germania și acum sunt acasă, la Mironu”, a declarat
primarul Moroșan, de-a dreptul panicat.

Acesta a mai spus că majoritatea celor care s-au
întors din Italia au copii la școala din sat, motiv pentru care a decis și
suspendarea cursurilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News