Palatul Buckingham caută ceasornicar pentru regină. Pentru un salariu de 30.000 de lire sterline, angajatul va trebui să locuiască la palat şi să se ocupe de curăţarea, repararea şi buna funcţionare a tuturor ceasurilor din toate reşedinţele regale, de la cele de buzunar până la cele de perete.
În anunţ se precizează că persoanele interesate trebuie să aibă abilitatea de a lucra cu termene de predare stricte şi să aibă grijă ca toate cele 1.000 de ceasuri să fie mereu potrivite.
“Deşi va locui la Palatul Buckingham, ceasornicarul va fi nevoit să meargă la toate reşedinţele regale”, a declarat un angajat de la palat.