Svetlana Alexievici, ultima membră a conducerii opoziției din Belarus care nu fusese arestată sau obligată să părăsească țara, s-a îmbarcat într-un zbor cu destinația Berlin.

Înainte de a pleca în Germania, pentru un tratament medical programat, aceasta a fost interogată de anchetatorii din Belarus, a declarat, pentru AFP, prietena scriitoarei, Maria Voiteshonok.

„Se va întoarce în Belarus într-o lună. Nu renunță la activitățile ei de membră în Consiliul de Coordonare”, a anunțat Voiteshonok. Aceasta a mai spus că, înainate de a se întoarce la Minsk, Alexievici plănuiește să meargă și în Italia.

„Are planificate întâlniri… Un târg de carte în Suedia, iar în Sicilia i se va acorda un premiu”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al
Svetlanei Alexievici, Tatyana Tyurina.

O țară măcinată de proteste

După alegerile prezidențiale din 9 august, în urma cărora președintele Alexandr Lukașenko a fost creditat de către autoritățile electorale cu 80% din voturi, în Belarus au avut loc proteste masive.

Opoziția susține că scrutinul a fost fraudat, poziție susținută de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii, care refuză să îl recunoască pe Lukașenko drept președinte al țării. Acesta a declanșat o reprimare brutală a protestelor. Poliția a arestat mai mulți opozanți și demonstranți.

Svetlana Alexievici era singurul membru al prezidiului consiliului de coordonare a opoziției – înființat de Svetlana Tsikhanouskaia – care nu se afla în închisoare sau care nu fusese forțat să fugă în străinătate.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News