După anunțarea sentinței, Tihanovskaia a transmis un mesaj pe Telegram, în care a spus că va continua să facă „tot posibilul pentru a ne elibera deţinuţii politici şi a obţine schimbări democratice în ţara noastră”.

„Astăzi, nu mă gândesc la propria mea pedeapsă. Mă gândesc la miile de nevinovaţi, de deţinuţi şi condamnaţi la pedepse adevărate cu închisoarea”, a spus ea.

Un alt opozant, Pavel Latuşko, aflat şi el în exil, a fost condamnat la 18 ani de închisoare în acelaşi proces pe care Tihanovskaia îl consideră o „farsă”. Alţi trei opozanţi, Serghei Dilevski, Maria Moroz şi Olga Kovalkova, au primit 12 ani de închisoare.

Tihanovskaia, 40 de ani, a fugit din Belarus după ce a pierdut, în 2020, alegerile prezidenţiale în faţa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. S-a refugiat în Lituania.

Tihanovskaia a candidat în locul soţului său, Serghei Tihanovski, care este încarcerat, și a adunat mulţimi în întreaga sa ţară în timpul campaniei electorale, stârnind speranţa unei schimbări.

În noiembrie 2022, lidera opoziției din Belarus a venit la București și s-a întâlnit cu ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

Cu o săptămână înainte să vină în România, Tihanovskaia a oferit pentru Libertatea un interviu în care a spus că războiul din Ucraina a dus la unirea poporului belarus în sprijinul Kievului, iar despre Lukaşenko a spus că, deși „depinde de Putin”, „îi este frică să trimită trupe în Ucraina, pentru că înțelege că cetățenii sunt împotriva războiului”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News