Când Syda a ieșit în oraș să se distreze în compania unei tinere, nici prin cap nu i-a trecut că va fi în centrul unui scandal pigmentat cu înjurături și amenințări cu arma. Împreună cu cea care avea să-l însoțească pe toată durata nopții de sâmbătă spre duminică, Syda a ales ca epicentrul petrecerii de sfârșit de săptămână să fie un elitist club plasat pe malul lacului Herăstrău. Toate bune și frumoase până când, spun surse apropiate investigației, de masa lor și a amicilor lor s-ar fi ”lipit” un anume Mohammad Kamal Hakmi, un afacerist sirian în vârstă de 59 de ani, stabilit cu mulți ani în urmă în România.

Nu se știe cum, spun surse judiciare, discuția ar fi alunecat periculos înspre domnișoara care-l însoțea pe Syda, lucru pe care acesta nu l-ar fi digerat, motiv pentru care ar fi încercat să-l tempereze pe sirianul dispus să închege o amiciție cu respectiva tânără, care pare că-i căzuse cu tronc.

”Totul a pornit de la o femeie, o fostă concubină de-a lui Syda, care se afla la masă cu el. Cetățeanul străin i-ar fi făcut avansuri fetei, fapt care l-a deranjat enorm și a intervenit. Lucrurile s-au calmat în club, dar au degenerat afară, la intrare”, ne-au explicat surse judiciare.  

Amenințat cu pistolul în fața clubului unde a petrecut o noapte

Când a considerat că a sosit momentul să pună punct distracției, fostul ginere al lui Băsescu a plecat, însă la ieșirea din club a fost luat în primire de Mohammad Kamal Hakmi, care nu a vrut cu nici un chip să lase lucrurile neterminate. Aici, sirianul ar fi scos o armă de la brâu, cu care l-ar fi amenințat pe cel care i-a fost soț Elenei Băsescu, mezina fostului președinte al României.

”Conform spuselor lui Syda, în fața clubului, sirianul l-ar fi ajuns din urmă și l-ar fi amenințat cu o armă. A fluturat-o în aer și i-a zis că-l împușcă. Până acum, există doar mărturia lui (n.r. – Syda), care susține acest lucru. Urmează vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și audierea câtorva martori care poate au văzut ceva. E vorba de un agent de pază, de tânăra care l-a însoțit în club și de câțiva tineri care tocmai ieșeau din club”, au adăugat aceleași surse.

Sirianul acuzat de Syda se jură că nu a scos pistolul din toc

În timp ce Syda spune că a fost amenințat cu o armă doar pentru cavalerismul de care a dat dovadă în încercarea de a-și apăra fosta  iubită în fața avansurilor cetățeanului străin stabilit de ani buni în România, sirianul Mohammad Kamal Hakmi  se jură cu mâna pe inimă că el nu a scos nici o clipă pistolul pe care îl purta la betelie. Bărbatul recunoaște disputa avută cu Syda, însă susține că totul s-a rezumat la o discuție ceva mai bărbătească.

Dacă va fi găsit vinovat, pistolarul ar putea scăpa doar cu o amendă

Judiciariștii Secției 2 care, chiar în acea dimineață, i-au audiat pe cei doi combatanți au stabilit că, într-adevăr, sirianul purta în acel moment o armă asupra lui, un pistol cu bile pe care îl deține legal. Investigațiile ulterioare vor stabili dacă sirianul a scos sau nu arma din toc pentru a-l înspăimânta pe fostul ginere prezidențial. Oricum, cercetările în acest caz se derulează pentru infracțiunea de amenințare, care, dacă se va confirma, ar putea fi sancționată doar cu o amendă.

 

Urmărește-ne pe Google News