Tabăra Comorova din Neptun a fost sancționată de reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, pentru condițiile improprii de cazare. Nu este pentru prima dată când acolo se împart amenzi, dar și de data aceasta copiii au fost puși în pericol.

Reprezentanții Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanța a verificat condițiile de cazare din Tabăra Comorova Neptun.

Imagini dezolante dintr-o tabără pentru copii la Neptun. Insecte în așternuturi și fire electrice neizolate

Comisarii au cerut administratorului să remedieze deficiențele în camere, inclusiv în cele ocupate, și să asigure eliminarea pericolelor. ”Trist este că acest stabiliment a mai fost sancționat și în trecut, dar nesimțirea nu face obiectul nici unui act normativ! S-a lăsat invitație, urmând că administratorul să se prezite în vederea întocmirii procesului verbal”, au declarat reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), potrivit replicaonline.ro.

În replică, reprezentanţii taberei au precizat că vor contesta sancțiunea, susţinând că acele camere necorespunzătoare nu erau deschise pentru clienţi!


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații