ComenteazăFlorentina Andronic lucrează la o companie petrolieră în Brăila și are un băiat de 12 ani. Nu și-ar dori sub nicio formă ca cineva la școală să îi vorbească copilului ei despre sex, prin urmare ar prefera ca o astfel de materie să rămână opțională, ca și până acum.
O mamă spune că va răspunde cinstit la întrebări
Așa cum nici viața sexuală nu o începe toată lumea la aceeași vârstă, nici aceste informații nu trebuie primite așa, la grămadă. Eu cred că părinții pot opta să meargă la un psiholog sau la un cabinet medical cu copilul, dacă doresc ca acesta să primească informația de la altcineva și nu de la ei.
Florentina Andronic:
Recunoaște că cei mici află tot felul de lucruri și un adult trebuie să fie acolo să le explice mai multe, dar adultul acela ar trebui să fie întotdeauna părintele. „Eu nu voi aborda acest subiect, dar voi răspunde deschis și cinstit la orice întrebare vine de la el. Nu cred că un copil are mai mult curaj să întrebe în clasă, de față cu toți colegii versus a întreba acasă, unde nu va râde nimeni de el”, este părerea Florentinei.
Și băiatul ei a surprins-o, într-adevăr, cu întrebări. „Când era în clasa a IV-a m-a întrebat ce înseamnă gay, LGBT etc. I-am spus că e puțin probabil să fie clarificat acest aspect atât de devreme, că nu îi pot da eu acest răspuns. I-am explicat că sunt unele persoane care au iubiți de același sex. Nu îi acord la 12 ani detalii mai explicite decât mi le solicită”.
Cât despre argumentul mamelor minore, atât de greu în luarea deciziei pentru educație sexuală în școli, aceasta crede că dirigintele clasei este cel care poate interveni.
„Văd peste tot fete de 10-11 ani, în Irlanda de Nord, îmbrăcate de parcă se duc în club”
Oana Rizea, o româncă din Marea Britanie, s-a remarcat prin intensitatea activității pe grupurile rețelelor de social media. Ea a ținut să-și spună părerea împotriva acestei materii în școlile românești, chiar dacă ea locuiește în Irlanda de Nord. „E un subiect mult prea delicat pentru a fi lăsat pe mâna sistemului de învățământ din România, care are mult prea multe lacune și mai are încă de lucrat în această privință”, crede tânăra. Ea ar vedea mai degrabă niște întâlniri în școli între părinți și un psiholog care să-i învețe pe aceștia cum să abordeze subiectul cu copiii.
Și în Irlanda de Nord este problema asta, nu doar în România. O văd peste tot. Fete de 10-11 ani îmbrăcate de parcă se duc în club. Părinții trebuie să fie implicați 100% în creșterea și evoluția copilului. Dacă nu se implică, rezultatul poate fi unul negativ.
Oana Rizea:
Își amintește că și când era la școală în România mai veneau diferiți specialiști să le vorbească despre sexualitate, dar „nu s-a lipit nimic de nimeni, pentru că informația nu a venit de unde trebuie”. Au învățat-o mai multe revistele pentru adolescenți în care erau rubrici dedicate. Apoi, crede că cei mici sunt diferiți și trebuie abordați individual.
„Dintr-o clasă de 30 de copii poate doar zece sunt pregătiți psihic pentru discuții de genul acesta și restul de 20 se duc acasă și se simt marginalizați. De aceea zic, se vrea educație sexuală în școli, părintele e cheia, pentru că el știe cel mai bine”.
„Cum să fie religia opțională, iar educația sexuală, obligatorie?”
Un alt compatriot din Anglia, Nicolae Damaschin, este revoltat că în România religia este opțională, iar orele de sexualitate ar putea fi obligatorii. Doi dintre cei patru băieți ai săi sunt preoți. Și el este absolvent de seminar teologic.
„La noi în seminar se discutau lucruri de genul, nu se merge până la protecție, dar se discuta cu noi, ca băieți. La orele de religie ar fi normal să se discute asta. Preotul are discernământul și capacitatea de a discuta așa ceva și ar menține baremul și nu s-ar depăși limita”, crede bărbatul. Și limita ar trebui să fie discuțiile despre homosexualitate, pe care el le-a abordat acasă cu copiii.
„Am ajuns la discuțiile acestea, dar categoric după vârsta de 15 ani, până atunci am păstrat cei 7 ani de acasă. În casă avem niște legi, când ieșim pe ușă sunt alte legi, când mergi la muncă sunt alte legi pe care să le respecți. Dacă vor avea colegi homosexuali, nu trebuie să fie reticenți, să se retragă sau știu eu, dar nici nu au ce învăța din lucrurile astea”, crede bărbatul.
„Noi credem că rolul principal trebuie să-l aibă părinții”
De la și mai mare distanță – zece mii de kilometri de România, adică din Texas -, Peter Costea conduce Alianța Familiilor din România (AFR).
Costea este președintele AFR din 2007 și de 30 de ani este avocat în SUA. A fost unul dintre avocații familiei Bodnariu căreia protecția copilului din Norvegia i-a luat din îngrijire pe toți cei cinci copii. A candidat ca independent la alegerile europarlamentare.
Organizația pe care o conduce s-a exprimat ferm împotriva orelor de educație sexuală care ar îndoctrina copiii cu niște valori divergente celor pe care trebuie să le aibă o familie. Peter Costea a acceptat să răspundă la câteva întrebări pe această temă.
Libertatea: De ce vă opuneți obligativității orelor de educație sexuală?
Peter Costea: Poziția noastră este una care are în vedere interesul suprem al familiei. Se vorbește mult despre supremul interes al copilului, dar noi credem în interesul suprem al familiilor și credem că în acest domeniu atât de important din viața copiilor, părinții trebuie să aibă primul și ultimul cuvânt. Drepturile parentale sunt foarte importante. Înțelegem că trăim într-o societate a lui 2021, nu mai trăim în 1521 și lucrurile se întâmplă foarte rapid, copiii află informații pe internet și e important ca într-adevăr să primească informații sănătoase, utile, privind lucrurile acestea. Dar noi credem că rolul principal trebuie să-l aibă părinții.
A doua preocupare pe care o avem noi este că ceea ce vedem ca educație sexuală este un fel de îndoctrinare, nu educație.
Suntem preocupați de consecințele acestui fenomen al educației sexuale în țările care promovează sau au promovat educația sexuală, vedem rezultatele: confuzie, disforie de gen la minori (este o afecțiune care îi cauzează unei persoane disconfort sau suferință pentru că există o diferență între sexul biologic și identitatea de gen a acesteia), costurile enorme emoționale pentru copii, costurile financiare enorme pentru societate. Nu credem că este o idee bună.
„OMS nu are o perspectivă creștină cu privire la sexualitate”
– La ce vă referiți, ce tip de îndoctrinare?
– Este vorba de îndoctrinarea copiilor într-o ideologie sexuală, este vorba de îndoctrinare într-o perspectivă a sexualității care ar fi naturală, după spusele domnului Cîțu și ale ministrului educației și care, din păcate, promovează materiale și manuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Or, OMS are o perspectivă specifică privind sexualitatea, nu este o perspectivă creștină sau tradițională și natural, cu asta nu putem fi de acord.
În momentul în care statul își asumă doar o singură perspectivă privind un subiect, în acest caz, educația sexuală, și le elimină, ori le discreditează pe celelalte, în opinia noastră este vorba de îndoctrinare, nu mai este vorba de pluralism ori o dezbatere pe subiect.
– Cum ați vedea dumneavoastră predată educația sexuală în școli, sub ce formă și cu ce tip de informații?
– Ea în sine nu este chiar o idee rea, dar așa cum se întâmplă și în Statele Unite de exemplu, subiectul acesta trebuie să fie în mâinile părinților, nu ale statutului. În sensul că părinții trebuie să creeze o oportunitate de a forma un fel de comisii ale părinților din toată țara sau din fiecare județ care să determine ce informații vor primi, ce manuale vor primi, cine va scrie manualele acestea, cât de frecvent va fi predată materia. Din nou, într-o formă opțională. Dar conținutul trebuie redat de părinți, nu de o persoană care nu are copii. Trebuie să fie părinți din confesiuni diferite, din grupuri sociale diferite, care trebuie să-și spună cuvântul în sensul acesta. De asemenea, și câțiva experți pe lângă ei, psihologi, deși și psihologii au păreri diferite, deci diversitate de idei.
– Un argument adus pentru predarea educației sexuale este numărul mare de mame minore. Cum vedeți rezolvată această situație?
– Este un fenomen care, din nefericire, încă persistă, a existat dintotdeauna. Credem că fenomenul se poate încetini sau se poate stopa prin predarea cursurilor de abstinență în familie și în școli. Deci alternativa seculară este: trebuie să facem ceva, trebuie să-i educăm pe tineri pentru educație sexuală pentru a preveni sarcinile nedorite. Perspectiva părinților este cealaltă și anume abstinența. Abstinența este un subiect foarte important și noi credem că trebuie promovată, pusă în mințile tinerilor.
E greu, pentru că natural societatea deja devine sexualizată, sexualizăm minorii și îmi dau seama că e dificil, dar din nou, întreaga societate trebuie să-și aducă contribuția la reducerea sarcinilor în rândul adolescentelor. În primul rând prin cursuri de abstinență.
– Cunoașteți un stat unde să existe astfel de cursuri și care sunt rezultatele?
– Da. Există de fapt studii în SUA care reflectă că în ultimii zece ani incidența sarcinilor la minori a scăzut destul de mult tocmai pentru că bisericile și-au luat în mod serios obligația, la fel și părinții, și au promovat abstinența în rândul tinerilor. Și aici în Texas, unde locuiesc eu, sunt cursuri, în cadrul cărora se promovează abstinența ca o alternativă la relațiile sexuale și încurajează tinerii să păstreze o viață de abstinență până în momentul căsătoriei. Și asta ajută.
Potrivit site-ului de statistici Statista, din 1991 și până azi, numărul sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor americane a scăzut de la 61 la mia de femei, la doar 16 la mia de femei. „Din 1990, rata sarcinilor în rândul minorelor între 15 și 19 ani în SUA a scăzut, în timp ce a crescut nivelul folosirii contraceptivelor, la femei și bărbați deopotrivă. Cea mai populară metodă pentru a evita o sarcină în rândul adolescentelor este prezervativul, urmată de metoda retragerii și de contraceptive”, este explicația oferită de Statista.
FOTO: 123RF