Suferința prin care trec copiii din județul Vaslui ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din ultima perioadă ar putea fi alinată, pe cât posibil, de o vacanță de câteva zile într-o tabără din județ. Și asta după ce autoritățile au decis să le pună la dispoziția elevilor din zonele calamitate atâtea locuri cât este necesar pentru ca aceștia să petreacă cinci zile în Poiana Căprioarei.

”Va trebui să aducem la cunoștința primarilor din comunitățile afectate să înștiințeze familii care au avut de suferit de pe urma inundațiilor pentru a ne comunica o situație cu numărul de copii ce ar putea beneficia de această tabără. Suntem conștienți că, deocamdată, prioritare pentru aceste familii este înlăturarea efectelor inundațiilor, dar trebuie să ne gândim și la această formă de alinare pentru copii”, a declarat, vineri, pentru Libertatea prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.

Pe lângă taberele gratuite pentru elevii din județ, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui se va ocupa și de strângerea de ajutoare pentru familiile afectate de inundații atât din Vaslui, cât și din județele învecinate.

Citește și: REPORTAJ: Irina Coșescu, prima nevăzătoare care a urcat pe un gheţar din Oceanul Arctic: „Viaţa mi-a arătat că sunt în stare de orice. Cerul este limita!“

Urmărește-ne pe Google News