Tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara a fost schimbat după 60 de ani, iar procedura a durat 15 ore. Pentru înlocuirea lui a fost necesară amplasarea unui generator de mare putere, de la ISU Banat, care a preluat, practic, alimentarea electrică a unității sanitare pe timpul schimbării panoului de curent, se arată în postarea spitalului.
Înlocuirea tabloului electric principal era esențială. Riscam în orice moment să se producă un scurtcircuit și instalația să ia foc. A fost o operațiune complicată, care a necesitat multă atenție și expertiză. Înlocuirea acestui tablou a fost una dintre soluțiile propuse de specialiștii de la Universitatea Politehnica Timișoara, care au realizat, în urmă cu câteva săptămâni, un bilanț energetic, o evaluare a sistemului electric și au apreciat că este necesară schimbarea acestuia.
Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara:
„Nu este însă totul. Va trebui, în cele din urmă, modernizat întregul circuit electric din spital, care nu doar că este foarte vechi, dar în aceste zile este și suprasolicitat. Practic, în fiecare salon avem pacienți care au nevoie de oxigen suplimentar, iar aparatele de high-flow și de ventilație non-invazivă duc la o suprasarcină asupra sistemului electric”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Noul tablou electric a costat 12.000 de euro, iar acesta include diferențiale de tensiune, un întrerupător general de 1000 de amperi, 10 întrerupătoare de tip diferențial, care au o siguranță și o sensibilitate mărite la fluctuațiile de curent, și mai multe siguranțe cu un amperaj cuprins între 40 A și 100 A.
Potrivit sursei citate, cât timp sunt pacienți internați în număr mare, care nu pot fi mutați, o lucrare de reabilitare completă a rețelei de alimentare cu energie electrică a spitalului este imposibil de realizat. Mai mult, există un proiect de modernizare a Secției de Terapie Intensivă ce nu poate fi demarat din cauza pandemiei.