Tablourile pot fi inspectate... nuclear. ”Doctorii de culori” depistează vârsta picturilor și falsurile

De obicei, obictelor de cultură vechi, tablouri de pildă, li se fac copii care sunt expuse în locul originalelor. Acestea din urmă sunt păstrate în condiții speciale, ferite de lumină, fluctuații de temperatură și ținerea în poziție verticală o perioadă prea mare de timp. Motivul: condițiile de ”stres” pot deteriora obiectul de artă. De aceea ele sunt puse la odihnă în spații special amenajate, pentru a li se prelungi viața cât mai mult posibil.

Dezvoltarea tehnologică în domeniul copierii a atins astăzi o perfecțiune excepțională, lucru de care au profitat și falsificatorii.Totuși, chiar dacă din punct de vedere artistic copia este perfectă, falsificatorul nu poate trece testul nuclear al „doctorilor de culori”, fizicieni care pot spune, prin analize fizico-chimice, din ce perioadă provin culorile tabloului.

Un astfel de laborator există la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN)  “Horia Hulubei”, Măgurele.

Testul se face comparând, la nivel atomic, culorile obiectului de artă cu mostrele laboratorului

În tablouri, de exemplu, putem analiza compoziția pigmenților și în felul acesta putem spune dacă respectivul tablou este original sau nu, dar și în ce perioadă este pictat”, ne-a explicat Bogdan Constantinescu, cercetător în cadrul IFIN.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Tablourile pot fi inspectate... nuclear. ”Doctorii de culori” depistează vârsta picturilor și falsurile

Laboratorul de analize fizico-chimice IFIN deține o bază de date, respectiv mostre de culori folosite în pictură în diferite perioade de timp. Când un proprietar de tablou vine cu un obiect realizat, să zicem, în secolul XVII și cere verificarea autenticității, se scot mostrele din secolul respectiv, care au o anumită compoziție, deosebită față de alte perioade.

Culoarea albă, de exemplu, era pigment pe bază de plumb până la anul 1800. După acestă dată, chimiștii inventează albul de zinc. Iar de la 1930 încoace se folosește albul de titan.

Dacă tabloul din secolul XVII conține alb de titan, aleluia! Este fals!

”Foarte puțini deținători de colecții particulare de tablouri apelează la noi”

Tablourile pot fi inspectate... nuclear. ”Doctorii de culori” depistează vârsta picturilor și falsurile

Prin analiza elementelor se depistează cu precizie compoziția și se poate afla când a fost realizată pictura. Dar se face și o determinare spectrală, la nivel de moleculă, care este o expertiză în plus.

Noi putem realiza atât caracterizarea moleculară cât și cea atomică a elementelor. În funcție de spectrele obținute pe pigmenții din opera respectivă, putem compara cu propriile baze de date și putem identifica materialele picturale. Astfel, putem veni în ajutorul crtiticilor de artă pentru identificare operelor de artă. Menționez că echipamentele pe care le folosim fac teste nedistructive și fără contact cu operele de artă”, ne-a explicat Mihaela Cozac, cercetător științific în cadrul Laboratorului de analize fizico-chimice IFIN.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Prin metodele noastre, falsificatorilor le este foarte greu să mai intre neobservați pe piața de artă. Din păcate, foarte puțini deținători de colecții particulare apelează la noi și nu ne dăm seama de ce...”, ne-a mai spus fizicianul Bogdan Constantinescu.

Tablourile pot fi inspectate... nuclear. ”Doctorii de culori” depistează vârsta picturilor și falsurile

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI