Locotenent-colonelul Anton Bayev din Brigada Khartia a Gărzii Naționale a Ucrainei spune că val după val, soldații ruși pot ajunge în doar câteva ore la pozițiile de pe linia frontului la nord de Harkov.

„Rușii folosesc aceste unități în majoritatea cazurilor doar pentru a vedea unde se află echipamentele noastre de tragere și pentru a ne epuiza constant unitățile. Băieții noștri stau pe poziții și luptă, iar atunci când patru sau cinci valuri de inamici vin spre tine într-o zi, pe care trebuie să le distrugi fără încetare, este foarte dificil – nu numai fizic, ci și psihologic”, a explicat Anton Bayev.

Cei care atacă, mai spune locotenent-colonelul ucrainean, sunt în mod normal reperați rapid de dronele de deasupra, iar rușii își lasă morții și răniții pe câmpul de luptă.

„Sarcina lor principală este pur și simplu asaltul cărnii și epuizarea noastră totală”, adaugă el.

Potrivit sursei citate, această tactică este un semn că Rusia încearcă să profite la maximum de avantajul său cheie, cel numeric.

La Pokrovsk, în regiunea Donețk, căpitanul Ivan Sekach din cadrul Brigăzii 110 din Ucraina compară ceea ce vede cu o bandă rulantă care aduce ruși pentru a fi uciși, permițându-le totuși să înainteze încet.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări

Rusia are o populație semnificativ mai mare decât Ucraina. Unii dintre cei care participă la asalturi sunt foști prizonieri, dar autoritățile ruse pot face recrutări și prin oferirea unor plăți unice, uneori de câteva mii de dolari.

În rândurile luptătorilor ruși au existat plângeri cu privire la „regimentele schilodite”, în care soldații răniți sunt forțați să revină în luptă. O înregistrare video arată zeci de bărbați, unii în cârje, care apelează la comandanții lor pentru că spun că sunt răniți și au nevoie de tratament în spital, dar sunt trimiși înapoi pe front.

Potrivit oficialilor occidentali, asta înseamnă că Moscova poate continua să trimită soldați în luptă, chiar dacă sunt slab pregătiți, în același ritm în care aceștia sunt uciși sau răniți.

De ce nu recurge Ucraina la aceeași tactică

Ucraina, pe de altă parte, mai notează jurnaliștii britanici, nu ar fi putut recurge la aceeași tactică precum Rusia chiar dacă ar fi avut numărul necesar de militari, parțial din cauza unei atitudini diferite față de pierderi.

Un general de rang înalt a fost îndepărtat recent, în urma unor plângeri că folosea ceea ce se numește adesea tactica sovietică de a arunca oameni pe linia frontului.

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

„Există o mulțime de critici pentru că am pierdut mulți dintre oamenii noștri din cauza mentalității și strategiei de tip sovietic. Suntem limitați cu forța de muncă. Nu avem alte opțiuni decât să ne gândim la oamenii noștri”, a declarat Ivan Stupak, un fost ofițer al Serviciului de Securitate.

În jurul Harkovului, progresele rusești au fost oprite, însă în est forțele Moscovei avansează lent, dar constant.

„Din păcate, sunt mulți ruși. Și ei încearcă să conducă această operațiune de rulare centimetru cu centimetru, centimetru cu centimetru, 100m pe zi, 200m pe zi. Și, din păcate, este un succes pentru ei”, mai spune Stupak.

„Abordare progresivă” în oferirea ajutorului occidental

În același timp, la Kiev există frustrarea legată de ritmul lent al sprijinului occidental. Un oficial ucrainean de rang înalt spune că militarii primesc suficient ajutor pentru a se asigura că nu pierd, dar nu suficient pentru a se asigura că câștigă.

„Pare a fi o așa-numită abordare progresivă. Primim puțin câte puțin și am impresia că aliații noștri occidentali ne dau un pic de armament și văd ce se întâmplă în continuare, ca și cum le-ar fi teamă de ceea ce ei numesc escaladare”, spune Oleksandr Merezhko, președintele comisiei parlamentare ucrainene pentru afaceri externe.

Decizia UEFA: România a câștigat cu 3-0 la masa verde meciul cu Kosovo, în care oaspeții au ieșit de pe teren

Ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor americane pentru a ataca ținte de pe teritoriul Rusiei a făcut diferența și a contribuit la întârzierea asaltului Moscovei asupra Harkovului, însă Ivan Stupak a declarat că folosirea de rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia nu modifică fundamental dinamica războiului.

„Ne îndreptăm spre un impas”, spune fostul ofițer al serviciilor de securitate, admițând că acest lucru ar putea duce în cele din urmă la „pastila amară” a unei forme de negociere.

În timpul unei vizite la Kiev în această săptămână, prim-ministrul ungar Viktor Orban a sugerat un plan care prevede inițial o încetare a focului pentru a grăbi negocierile, o variantă pe care oficialii de la Kiev încearcă să o evite.

„Nu suntem pregătiți să ajungem la un compromis pentru lucrurile și valorile foarte importante”, a declarat Andriy Yermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucrainenii se tem că fără garanții de securitate ferme – precum aderarea la NATO – Rusia s-ar putea regrupa și ataca din nou în viitor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (34)

Gggga   •   05.07.2024, 18:52

Multa prostie in comentariile platite sau neplatite,dar ce să faci cand fiecare vede paharul jumătate......

Inss   •   05.07.2024, 08:29

Mai Volodimir Zelenski, cand o sa se termine acest conflict, o sa fie vai de capul vostru! Nimic din ce aveti acum in Ucraina, nu o sa mai fie a vostru. Gaze, petrol, energie, centrale, distributie, industrie, teren agricol, statiuni turistice si balneo, etc. Totul o sa fie proprietatea marilor corporatii si a celor care v-au trimis "ajutoare". Voi credeti ca ajutoarele pe care le-ati primit au fost trimise dezinteresat? Va inselati amarnic! O sa platiti datorii inca 5-6 generatii de acum incolo! Ca sa nu mai vorbim de reconstructia infrastructurii, necesara dupa atatea distrugeri. Asta o sa fie inca o sursa de foarte mari datorii pentru Ucraina. Am spus la modul optimist, 5-6 generatii care vor plati datoriile. La experienta si expertiza pe care o au Banca Mondiala, Fondul Monetar International si marile corporatii sa incheie contractele de finantare, realist ar fi sa va obisnuiti cu gandul ca nu veti mai scapa in vecii-vecilor de datorii! Sunteti deja vanduti numai ca nu stiti!

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.07.2024, 18:02

    Da, exact asta se va întâmpla dacă o să câștige Rusia. Ucraina a mai trecut prin chestia asta de fiecare dată când au fost ocupați de ruși. Sau să-ți amintim cum rușii au făcut exact la fel în România, jaf organizat cu Sovrom-urile?

    VolodimirZelenski   •   05.07.2024, 12:14

    Inss   •  05.07.2024, 08:29

    Mai Volodimir Zelenski, cand o sa se termine acest conflict, o sa fie vai de capul vostru! Nimic din ce aveti acum in Ucraina, nu o sa mai fie a vostru. Gaze, petrol, energie, centrale, distributie, industrie, teren agricol, statiuni turistice si balneo, etc. Totul o sa fie proprietatea marilor corporatii si a celor care v-au trimis "ajutoare". Voi credeti ca ajutoarele pe care le-ati primit au fost trimise dezinteresat? Va inselati amarnic! O sa platiti datorii inca 5-6 generatii de acum incolo! Ca sa nu mai vorbim de reconstructia infrastructurii, necesara dupa atatea distrugeri. Asta o sa fie inca o sursa de foarte mari datorii pentru Ucraina. Am spus la modul optimist, 5-6 generatii care vor plati datoriile. La experienta si expertiza pe care o au Banca Mondiala, Fondul Monetar International si marile corporatii sa incheie contractele de finantare, realist ar fi sa va obisnuiti cu gandul ca nu veti mai scapa in vecii-vecilor de datorii! Sunteti deja vanduti numai ca nu stiti!

    Mai, Inss, tu nu stii istorie. Dupa WW2, lumea s-a reconstruit repede, in cativa ani. Vandut esti tu, pe ruble.

gigiladrea   •   04.07.2024, 16:39

indiferent de stiri linia frontului este cu aproximatie tot acolo unde era si la primele lupte serioase cu 14.000 de morti de ambele parti din 2014 - exceptie bucata din sud la est de herson nu prea mare - o noua cucerire rusa - asta e singurul adevar evident usor de verificat si care nu poate fi falsificat de nici una din parti - aici suntem la 10 ani de la primele lupte serioase ! sa vedem ce fac dupa ce primesc toate f16-urile

    VolodimirZelenski   •   04.07.2024, 20:55

    14000? Mai scade din numarul ala. Mult.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când vor fi difuzate filmele Singur acasă 1, 2 și 3 la PROTV, de Crăciun. PROGRAM
Știrileprotv.ro
Când vor fi difuzate filmele Singur acasă 1, 2 și 3 la PROTV, de Crăciun. PROGRAM
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro

Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Ele sunt zodiile care vor avea o lună decembrie plină de belșug. E o șansă unică în viață pentru 4 zodii
FANATIK.RO

Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO

Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro

Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro

Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI