După ce pârleşti porcul, nu te lăsa tentat şi nu consuma nimic, nici măcar şorici sau ureche, până nu faci testul de trichineloză. Pentru asta trebuie să duci la medicul veterinar probe de carne recoltate doar din anumite locuri, şi anume din pilierii diafragmatici, din musculatura intercostală sau din musculatura de la baza limbii. Preţul unei astfel de analize este de circa 10 lei. De reţinut că, dacă din aceeaşi gospodărie sunt sacrificaţi mai mulţi porci, trebuie duse la analiză probe de la fiecare porc în parte.
Nu cumpăra porcul de oriunde
Atenţie mărită şi atunci când cumperi din târg porcul de Crăciun. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA) avertizează că târgul de animale trebuie să fie autorizat sanitar-veterinar şi supravegheat de un medic veterinar. Transportul porcilor vii, către abator sau către gospodăria cumpărătorului, atunci când trec printr- un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate. Potrivit legii, dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, care merg până la amenzi de câteva zeci de mii de lei, iar animalele sunt confiscate fără a se oferi despăgubiri. Numărul de telefon al “Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800.826.787 şi poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza eventualele nereguli.
Pentru porcii bolnavi se dau despăgubiri
Dacă în urma analizelor se constată că porcul este bolnav de trichineloză, medicul veterinar va întocmi documentaţia pe baza căreia vei primi despăgubiri de la stat, la valoarea de piaţă a animalului. Dar atenţie! Potrivit legii, pentru porcii depistaţi cu trichineloză se acordă despăgubiri “numai dacă animalele sunt identificate prin crotaliere şi înregistrate în baza naţională de date”. Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitarveterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi de până la 40.000 de lei.
Fierberea, prăjirea sau afumarea cărnii nu distrug larvele
Trichineloza este provocată de viermele Trichinella spiralis, care ajunge în organism în urma consumului de carne contaminată. Omul se îmbolnăveşte în cazul în care consumă carne de porc, de vânat (mistreţ, urs) sau de cal, care conţine larve sau chisturi viabile de Trichinella spiralis. Majoritatea cazurilor de trichineloză sunt asimptomatice, însă există şi forme grave care pot cauza moartea. Printre simptomele trichinelozei se numără durerile abdominale, diareea, greţurile şi vărsăturile ce apar la una-două zile după consumul de carne contaminată, plus febra, umflarea ochilor şi a feţei, conjunctivita, durerile musculare şi slăbiciunea musculară severă. Potrivit medicilor, procedeele de sărare, afumare, uscare, fierbere sau prăjire a cărnii nu distrug larvele care provoacă trichineloza. Boala nu se transmite de la om la om.