Nu mătura şi nu folosi cuţitul
Iată şi alte interdicţii care, dacă sunt respectate, ajută la uşurarea de păcate:
- nu se folosesc farfurii sau alte blide (pentru că, după ce a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie);
- nu se taie bucatele cu cuţitul (tot în legătură cu metoda prin care a fost ucis Sfântul Ioan Botezătorul), tot ce se mănâncă se rupe cu mâna;
- nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor.
Posteşte, dacă ai blestemat
Cândva, postul de Sântion se ţinea „de la cruce până la cruce”: din 29 august, până la Ziua Crucii (14 septembrie). Credincioşii mâncau, o dată pe zi, o turtă de grâu sau de mălai, coaptă chiar de către ei. Doar cei care nu săvârşiseră păcate foarte grele aveau voie să mănânce şi poame. Dormeau pe pământ (dacă se putea, fără aşternut) şi, la sfârşitul postului, făceau pomană la biserică.
Azi, Biserica recomandă post (dar negru) doar pe 29 august (tradiţia populară „îndulceşte” acest post, permiţând să se mănânce struguri). Cei care au tăria să-l ţină îşi uşurează propriile suflete sau ajută sufletele unor rude să se mântuiască de cele mai grele păcate: avort, crimă, furt, blesteme aruncate în special asupra propriilor copii.